Un calcul simplu bazat pe statisticile din ultimele zile, arată că peste 10 zile, România ar putea avea între 5.000 şi 7.000 de noi infectări cu COVID în fiecare zi. Scenariul sumbru a fost confirmat inclusiv de doctorul Raed Arafat, care ne dă totuşi o speranţă, aceea ca măsurile de siguranţă să fie respectate şi rata de îmbolnăviri să scadă.

Presupunerea că România va ajunge în zece zile să aibă între 5.000 şi 7.000 de noi cazuri de îmbolnăviri cu COVID, Raed Arafat a explicat că scenariul este cât se poate de real, în condiţiile în care răspândirea comunitară este foarte extinsă.

„Dacă nu se va rezolva problema răspândirii şi va continua în acelaşi trend, este posibil să ajungem acolo. Dacă măsurile care se iau au un impact, atunci este posibil să vedem o încetinire", a explicat doctorul Raed Arafat.

Întrebat dacă vom ajunge la 1.100 de pacienţi internaţi pe terapie intensivă, capacitatea maximă a sistemului nostru sanitar, pe 20 octombrie, Raed Arafat a spus: „Ocuparea paturilor ATI va creşte, cu cât numărul cazurilor va creşte. E un procent care automat va ajunge în rândul cazurilor de terapie intensivă. Cazurile care nu necesită intubaţie, ventilaţie, pot fi monitorizate în alte secţii, eliberând locuri şi lăsând bonavii care sunt mai uşor acasă."

„O altă metodă de lucru este creşterea capacităţii, mai departe, lucru care la Mureş se face, mai creştem cu 20 de patru în următoarele săptămâni. Aradul a cerut ventilatoare pentru suplimentarea paturilor. Dar mai e soluţia să folosim încă o parte din paturile care sunt folosite în îngrijirile curente. Mai este un număr de paturi care este folosit pentru urgenţe şi pentru îngrijirile curente, post operator. Acolo putem intra, să alocăm paturi temporar pentru cazurile COVID. Provocarea cea mai mare rămâne resursa umană", a explicat Raed Arafat potrivit antena3.ro.

Citeste si:
Rusia începe vaccinarea în masă cu Sputnik V, contra virusului...
Rusia începe vaccinarea în...
Citeste si:
8 remedii pentru ameliorarea durerii in gat
8 remedii pentru ameliorarea...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.