Raed Arafat a declarat că, în cazul în care numărul infectărilor va mai crește, în România este posibil să se ajungă la situația în care au fost puse Italia și alte țări, unde medicii erau nevoiție să aleagă care pacienți beneficiază de terapie intensivă și care nu.

Acesta a subliniat faptul că speră ca România „să nu ajungă acolo”.

În momentul în care secţiile de terapie intensivă devin total aglomerate, mai ales dacă se agravează unii şi nu ai loc pentru ei imediat, este posibil să ajungi să alegi între pacienţi, aşa cum au păţit colegii noştri din Italia şi din alte ţări. Din păcate, acolo unde impactul a fost major, medicii au ajuns să facă acest triaj. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat, se poate întâmpla, eu sper să nu ajungem acolo”, a declarat Raed Arafat.

Arafat se așteaptă ca declarația sa stârnească anumite persoane și să aibe „un impact destul de dur”, la fel cum a avut-o ultima dată când acesta a făcut referire la acest aspect. Mai mult decât atât, Arafat susține că probabil vor apărea din nou persoane care vor instiga împotriva respectării normelor de protecție, iar „fake news-urile continuă”.

Trebuie să încercăm cu toţii, pentru că aici nu poate numai unu, sau doiă sau trei să poarte mască şi ceilalţi, în jurul lor, nu. Trebuie nu numai majoritatea, trebuie cu toţii să facem acest lucru dacă vrem, într-adevăr, să limităm şi SARS-COV-2, dar şi virusul gripal sezonier care poate să fie mult redus, impactul lui, dacă se poartă mască”, a explicat Raed Arafat, potrivit g4media.ro.


Despre autor:


Ultima actualizare: 7 Octombrie 2020 - 09 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.