Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat că scenariile revenirii la școală ar fi trebuit adaptate la nevoile fiecărei unități de învățământ, nu experimentate atunci când încep elevii să meargă fizic la ore.

Răspunsul nu poate să fie unitar, pentru că modul în care au reuşit diversele unităţi şcolare să se pregătească este foarte diferit. Dumneavoastră aţi început cu o relatare despre lipsa grupurilor sanitare în foarte multe şcoli. Problema nu e numai că se duc la grupuri sanitare care sunt în afara şcolii, problema e cum se duc, dacă sunt suficiente, dacă persoanele care îngrijesc şi curăţă şcolile sunt antrenate să facă acest lucru şi cred că acea idee care a fost luată în derâdere de către unii, de pilotare, adică de exersare a procedurilor înainte de începerea şcolilor, cred că era foarte potrivită şi să nu începem să experimentăm după ce intră copiii în şcoli”, a declarat Alexandru Rafila.

Reprezentantul României la OMS a mai spus și că aplicarea celor trei scenarii, fără a se ține cont de condițiile fiecărei școli, „nu e cea mai fericită”.

Trebuie să fim flexibili. Chestiunea asta cu împărţirea în zone galbene şi verzi, sau roşii trebuie să fie adaptabilă fiecărei şcoli. Nu contează numai numărul de cazuri care se înregistrează într-o anumită localitate, incidenţa aceea acumulată din ultimele două săptămâni, contează şcoala cum este din punct de vedere al spaţiilor, al condiţiilor igienico-sanitare, al numărului de elevi din fiecare clasă”, a mai spus Rafila.

Mai mult decât atât, președintele Societății Române de Microbiologie a expus și câteva soluții în acest context.

Cred că e normal ca în zonele verzi, unde înghesuiala e prea mare, să aplici pentru un scenariu hibrid, în zonele galbene, unde numărul de elevi din clasă este mic, să poţi să mergi pe un scenariu similar zonei verzi“, a spus acesta. „Una este, de exemplu, într-o zonă cu scenariul galben să lucrez alternativ la copiii din clasele gimnaziale în două serii, dacă în clasă sunt 36 de copii, şi altă situaţie dacă în clasă sunt 15 copii, cum de exemplu este în foarte multe şcoli din mediul rural. Acolo nu e nevoie să vină alternativ, poate să vină permanent la şcoală, pentru că sunt puţini copii”, a explicat Alexandru Rafila.

Citeste si:
Val de infectări cu COVID-19 în România! Ce spune ministrul...
Val de infectări cu COVID-19...

Despre autor:


Ultima actualizare: 13 Septembrie 2020 - 07 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.