Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat joi, la Piteşti, că le-a cerut managerilor spitalelor suport să reanalizeze situaţia în contextul reducerii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi să pregătească un scenariu pentru pacienţii non-COVID.

"Am solicitat fiecărui manager al fiecărui spital suport COVID să-şi reanalizeze situaţia, prezenţa patologiei COVID, iar în măsura în care poate, să pregătească (...) şi un scenariu pentru cei cu patologie non-COVID, ori prin alocarea pacienţilor cu infecţie SARS-CoV-2 în anumite pavilioane cu circuite separate, ori prin transferarea acestora, dacă există posibilităţi, în altă parte", a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii.

El a dat ca exemplu spitalele suport COVID din Câmpulung Muscel, care pot analiza în acest moment revenirea la o patologie non-COVID.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a decis, în urmă cu o zi, reevaluarea situaţiei spitalelor din municipiul Câmpulung Muscel, în contextul scăderii cazurilor de COVID-19 în judeţ.

"Având în vedere evoluţia favorabilă a situaţiei epidemiologice din judeţul Argeş, respectiv scăderea cazurilor persoanelor diagnosticate pozitiv şi, implicit, scăderea gradului de ocupare a paturilor din spitale destinate bolnavilor COVID-19 (...), respectiv Spitalul Municipal Câmpulung şi Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung, s-a stabilit necesitatea unei reevaluări a necesarului de paturi COVID-19 şi non-COVID-19. Astfel, DSP Argeş trebuie să analizeze ce spitale, respectiv secţii ale acestora, vor rămâne în continuare destinate bolnavilor COVID-19 şi care dintre acestea se vor transforma în non-COVID-19", se pecizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş, potrrivit Agerpres.

Citeste si:
Bilanț Covid-19: 1.527 de cazuri noi și 48 de decese în ultimele 24...
Bilanț Covid-19: 1.527 de...
Citeste si:
27 de idei pentru un mic dejun gustos si sanatos
27 de idei pentru un mic...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.