Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, avertizează că dacă regulile nu vor fi respectate, România ar putea ajunge și la 2.000 de cazuri de infectare cu virusul Covid-19 pe zi.
„În cazurile pe care le prevedem cu aceste măsuri, să nu trecem de 1500 de cazuri pe zi. Dar nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2.000 de cazuri noi pe zi. Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă, chiar descrescândă la un moment dat, în octombrie, sau dacă reluăm o pantă ascendentă cu un număr de cazuri noi”, a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății susține că cifrele se vor putea vedea abia la finalul lunii septembrie, după reluarea activităților.
„Când vom avea primele 14 zile de la reluare. Și atunci vom vedea. Simptomatologia unei boli poate apărea din a doua până în a zecea zi a bolii respective, a infecției cu SARS CoV- 2. Dacă noi începem pe 14, să ne gândim că cele două săptămâni merg spre sfârșitul lunii”, a mai spus Tătaru, potrivit digi24.ro.
De asemenea, ministrul Sănătății a menționat că spitalele vor fi pregătite și pentru 2.000 de cazuri de infectare pe zi, dar că „depinde foarte mult de gravitatea acestora”.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro