Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, avertizează că urmează o lună în care vor exista mai mulți factori ce ar putea duce la creșterea numărului de cazuri de infectare cu virusul Covid-19, deși zilele trecute acesta susținea că pandemia se află pe un „platou” și că se așteaptă la o scădere de la o săptămână la alta.

Urmează o lună cu mai mulți factori care pot duce la creșterea numărului de cazuri, în consecință a creșterii transmiterii comunitare”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a spus că luni este ultima zi înaintea reluării activității restaurantelor, teatrelor și cinematografelor, iar acum se evaluează capacitatea spitalelor de a gestiona o eventuală creștere a numărului de infectări.

Trebuie respectate precauțiile, pentru a avea o transmitere comunitară scăzută. Suntem capabili să adaptăm numărul de paturi, terapii intensive, unităţi modulare, dar să nu forţăm această limită pentru a nu colmata sistemul medical”, a explicat Tătaru.

Evaluarea capacității de la Secția de Terapie Intensivă „rămâne primordială” în acest moment, potrivit lui Nelu Tătaru.

Din câte ştim cam cinci la sută din cazurile care vin vor merge în terapie intensivă. Din studiile făcute de noi o capacitate de 600 de paturi ar putea fi ocupată în condiţiile în care avem 1500 de pacienţi noi timp de 10 zile. Avem studii şi avem evaluări făcute pe anumite perioade, dar sperăm ca acele recomandări să fie respectate pentru a avea o transmitere comunitară scăzută”, a mai spus ministrul Sănătății.

De asemenea, Tătaru a adăugat că se va face o evaluare și a capacității spitalelor de pediatrie.

În urmă cu o zi, Nelu Tătaru a declarat, într-o intervenție telefonică la Digi24, că pandemia se află pe „un platou” și că că se așteaptă la scăderea numărului de cazuri de infectare cu Covid-19.

Suntem pe un platou, cu o încercare de stabilizare. (…) Ne aşteptăm la o scădere a numărului de cazuri. Nu foarte rapidă, dar va fi o scădere de la o săptămână la alta. Am simţit acest lucru în ultimele două săptămâni, dar nu am scăpat de pericol. Condiţiile rămân aceleaşi, nu în spital se tranşează această pandemie”, a spus Tătaru, citat de g4media.ro.

Citeste si:
Natalitatea în România, cel mai scăzut nivel din ultimii 134 de ani
Natalitatea în România, cel...

Despre autor:


Ultima actualizare: 28 August 2020 - 11 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.