Cercetătorii au reușit să identifice ordinea în care apar simptomele de Covid-19.
Această nouă descoperire ar putea ajuta la detectare și tratament mai rapide pentru o mulțime de pacienți.
Dr. Bob Lahita, profesor neafiliat cu studiul, spune că ”este un ghid bun.” Acesta arată că, în urma analizei a datelor de la 55.000 de pacienți chinezi, cercetătorii au reușit să observe o ordine destul de frecventă a simptomelor bolii.
Conform studiului publicat în jurnalul Frontier Public Health, primul simptom care apare în cazul infectării ar fi febra. Urmează apoi tusea și durerile musculare, iar apoi stările de greață și de vomă. Ulterior acestora, apare și diareea în cazul pacienților infectați cu Covid-19.
Lahita spune că febra, tusea și durerile pot să apară și relativ simultan uneori.
E important de menționat și faptul că nu toți pacienții au aceleași simptome. În plus, deși febra și tusea sunt asociate și altor boli, precum gripa, autorii studiului notează că ordinea simptomelor și apariția simptomelor gastrointestinale fac diferența.
”Doctorii pot determina ce pași să urmeze pentru a trata pacienții, iar asta îi poate ajuta pe cei bolnavi să treacă de boală fără să facă o formă gravă”, spune Peter Kuhn, cercetător la USC, conform cbsnews.com.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro