Guvernul dorește să adopte vineri o ordonanță de urgență prin care să introducă sporuri la salariile angajaților DSN și ale celor din Prefecturi.

Prin intermediul acestor noi sporuri, Guvernul speră că va atrage noi specialiști care să lucreze la Direcțiile de Sănătate Publică. De asemenea, angajații prefecturilor ar urma să fie mai motivați în lupta cu pandemia.

În proiectul de ordonanță de urgență se arată că:

Personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 beneficiază de un spor calculat la salariul de bază după cum urmează:

a) directorul executiv şi directorii executivi adjuncţi beneficiază de un spor la salariul de bază de 40%;

b) funcționarii publici încadrați în serviciul de control în sănătate publică beneficiază de un spor la salariul de bază de 30%”

De asemenea, apar și informațiile despre instituțiile prefectului:

”Personalul instituțiilor prefectului implicat în activități de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, a cărui finanțare se asigură de la Capitolul 51.01 „Autorități Publice și Acțiuni Externe”, beneficiază de un spor de 30% la salariul de bază, cu excepția prefectului și subprefectului. Personalul din instituțiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabilește prin ordin al prefectului la propunerea motivată a șefului nemijlocit din care să rezulte activitatea și modul de implicare în prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și care au presupus un risc suplimentar și/sau un volum mai mare de muncă.”


Despre autor:


Ultima actualizare: 7 August 2020 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.