Nota de fundamentare a prelungirii stării de alertă arată o prognoză sumbră făcută de Guvern în ceea ce privește evoluția pandemiei de coronavirus în țară.

Astfel, autoritățile consideră că la jumătatea lunii august s-ar putea ajunge la 1.200 - 1.600 de infectări zilnic. Cifrele sunt menționate în nota de fundamentare a hotărârii de guvern cu privire la prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă în România.

”Luând în considerare diferite cifre medii constante de cazuri confirmate pentru următoarea perioadă și ținând cont de absența legislației în domeniu pentru aplicarea măsurilor specifice de limitare a răspândirii infecției poate fi influența viteza de evoluție, în special în contextul estival în care se creează aglomerații în zone turistice răspândite pe tot teritoriul național ne putem aștepta la o dublare a numărului de cazuri noi la 12-14 zile. Începând de la jumătatea lunii iunie, evoluția cazurilor noi confirmate a urmat o rata de reproducere supraunitara. Menținerea acestui trend de evoluție a situației ar putea să ducă la atingerea unui număr zilnic de cazuri între 1200-1600 la jumătatea lunii august, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de guvern, conform g4media.ro.

Aceeași notă de fundamentare arată că după data 1 iunie se remarcă o evoluție ascendentă a numărului de cazuri grave internate în secțiile de terapie intensivă.

Citeste si:
Sporuri noi pentru Covid-19: 30-40% în plus la DSP, 30% la Prefecturi
Sporuri noi pentru Covid-19:...
Citeste si:
Pasi de urmat in caz ca suspectezi ca ai coronavirus
Pasi de urmat in caz ca...

Se mai arată și că există răspândire intracomunitară extinsă în mai multe județe și în municipiul București.

De asemenea, distribuția cazurilor arată că 122 de localități din 21 de județe au o rată de cazuri mai mare de 1 la mia de locuitori.

”La nivel național, evaluarea situației are în vedere un nivel de monitorizare (0.5-1 caz/1.000 locuitori), un nivel de atenție (1-3 cazuri/1.000 locuitori) și un nivel de alertă (peste 3 cazuri/1.000 locuitori). În acest moment, 10 localități din 7 județe sunt la nivelul de alertă, evaluările fiind făcute de către direcțiile de sănătate publică județene. În acest context sunt necesare masuri non-farmaceutice pentru prevenirea răspândirii infecțiilor și evitarea atingerii unui nivel necontrolat al acestora, cu impact direct asupra mortalității înregistrate și a unui aflux de pacienți peste capacitatea sistemului sanitar din regiune”, se mai arată în document.

Citeste si:
Bilanț Covid-19: 1.378 de cazuri noi și 50 de decese în ultimele 24...
Bilanț Covid-19: 1.378 de...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.