Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.812 au fost externate, dintre care 21.129 de pacienți vindecați și 1.683 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.847 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 09.07.2020 (10:00) – 10.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 13 decese (8 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Dâmbovița, Dolj, Ialomița, București și Tulcea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 592 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 236 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 824.343 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.105 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus).

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.


Despre autor:


Ultima actualizare: 10 Iulie 2020 - 02 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.