Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat că lipsa medicamentului Euthyrox din farmacii se datorează unui blocaj care se produce la nivelul importului, a distribuitorului. Tătaru a menționat faptul că producția acestui medicament a fost crescută cu 20%.
„La nivelul Agenţiei Naţionale a Medicamentului am făcut schimbări, la nivelul Politicii Medicamentului din Ministerul Sănătăţii am făcut schimbări, avem anchete la aceste două direcţii. Din punctul meu de vedere, este un blocaj care se produce la nivelul importului, distribuitorului, până ajunge la farmacie. (...) Am mărit producția cu 20% în acest moment. Noi sperăm să ajungă de la nivelul distribuitorului în farmacii, ca să-l găsească pacientul. Suntem într-o anchetă pe care o facem atât la nivelul Direcţiei de Politica Medicamentului, cât şi la Agenţia Naţională a Medicamentului”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit antena3.ro.
După ce foarte mulți pacienți s-au plâns de lipsa din farmacii a acestui medicament esențial pentru persoanele care suferă de afecțiuni tiroidiene, în luna mai a fost crescută cu 20% producția de Euthyrox.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro