Sanatate6 Iunie 202009:00de Violeta Olteanu

Lectura de un minut

Un bărbat din județul Sălaj, care nu mai ieșise din casă de un an și jumătate, a fost confirmat cu noul coronavirus. DSP a demarat o anchetă.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani este din orașul Şimleu Silvaniei și suferă și de alte afecțiuni. Acesta este primul caz de infectare cu noul coronavirus confirmat în oraș.

Anunţul a fost făcut de către primarul Septimiu Ţurcaş pe rețelele de socializare.

"La primul test care i s-a făcut, a fost confirmat pozitiv. A fost internat la spitalul nostru, fiind spital suport COVID-19, apoi a fost transferat la Infecţioase din Zalău. Persoana are comorbidităţi, are în jur de 51 de ani. Ceea ce este şi mai cel mai curios este faptul că persoana nu a ieşit din casă de cel puţin un an jumate, din informaţiile pe care le am eu, în concluzie, există şi nişte contacţi", a spus primarul.

Direcția Publică de Sănătate Sălaj a demarat o anchetă pentru a stabili câte persoane au intrat în contact cu bărbatul. Persoanele identificate vor intra în carantină la domiciliu pentru 14 zile.

Citeste si:
Bilanțul zilei în România: 641 de cazuri noi și 21 de decese în...
Bilanțul zilei în România:...
Citeste si:
Coronavirus - cum se transmite, simptome, tratament
Coronavirus - cum se...

Septimiu Ţurcaş a mai anunțat și că autorităţile locale vor efectua o dezinfecţie atât în blocul în care bolnavul a locuit, cât şi în cartier. De asemenea, primarul a cerut localnicilor să nu intre în panică şi să respecte în continuare recomandările autorităţilor.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.