Mai mulți oameni de știință au declarat într-o conferință de presă la Casa Albă ca noul coronavirus s-ar putea transmite și prin vorbire sau chiar respirație, nu doar prin tuse sau strănut.

Datele oficiale arată că transmiterea virusului Covid-19 este posibilă de la om la om, la o distanță de mai puțin de doi metri, prin stropi de respirație produși când persoana infectată tușește sau strănută.

Dar, cercetări recente par să conteste acest lucru.

Dr. Harvey Fineberg, preşedintele comitetului din National Academy of Sciences (Academia Naţională de Ştiinţe), susține că virusul ar putea fi transmis și prin bioaerosoli generaţi direct prin expiraţia pacienţilor infectați. Cu alte cuvinte, simplul gest de a vorbi sau respira poate duce la o posibilă infectare.

Picăturile de coronavirus aerosolizate pot rămâne în aer o perioada și infecta persoanele care trec prin acea zonă mai târziu. Este greu de precizat cât timp pot rămâne picăturile aerosolizate în aer, acest lucru depinzând de numărul de particule infectate ale individului care vorbește sau respiră, precum și de cantitatea de virus care circulă în aer, scrie Mediafax.

Citeste si:
Ludovic Orban: Alegerile nu prezintă un risc de răspândire a...
Ludovic Orban: Alegerile nu...

Fineberg a declarat pentru CNN că va purta o mască atunci când va merge la cumpărături.

„Nu voi purta o mască chirurgicală, pentru că medicii au nevoie de acestea, dar am un batic pe care este posibil să îl port. Sau am o cagulă. Am câteva opţiuni”, a spus acesta.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.