Primaria Bran din județul Brașov a fost închisă pentru câteva zile, după ce viceprimarul, Nicolae Nilă, a fost testat pozitiv cu virusul COVID-19.
Nicolae Nilă s-a dus la medicul de familie, acuzând probleme respiratorii și stări de rău, știind că suferă și de diabet. Medicul l-a îndrumat să meargă la UPU din Zărnești, iar medicii de acolo i-au recomandat să meargă la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov, pentru a se testa de coronavirus.
„Le-am spus că nu am nimic, că m-am ferit, dar am mers la Boli Infecţioase din Braşov. Aici, sâmbătă după-amiază mi-au spus că am ieşit pozitiv la COVID-19. Când am auzit, să paralizez nu alta. N-am nimic, nu tuse, nu febră. (…) Nici în gândurile negre nu gândeam”, a spus viceprimarul, Nicolae Nilă.
Viceprimarul a spus că Primăria Bran a fost închisă pentru câteva zile.
„Nu e nimeni, e închisă de luni. Nu ştiu pentru cât timp. Cred că se redeschide mâine (miercuri-n.r.). Azi (marţi-n.r.) se face dezinfecţie”, a mai spus Nilă, potrivit Mediafax.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Pe 16 aprilie 2007, Liviu Librescu, profesor român la Virginia Tech, a salvat...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul doarme doar cu tine: cum îl muți în patul lui fără traumă, fără lupte...
Sursa: garbo.ro