După două apariții la Beach, Please!, în 2024 și 2025, artistul american a revenit aseară la malul mării, de această dată alături de Slim Jxmmi, pentru un nou show Rae Sremmurd, la NIBIRU Arena. Și dacă pe scenă a fost din nou Swae Lee, cel pe care publicul îl știe din hiturile care au făcut înconjurul lumii, în afara scenei se vede deja o altă poveste: una despre prietenie, familiaritate și un loc în care începi să te simți acasă.
Relația de prietenie dintre Swae Lee și Selly s-a construit în timp, de la primele lor întâlniri la Beach, Please!, și a continuat firesc de la o vară la alta. Anul acesta, Selly l-a așteptat din nou la Costinești, de data aceasta la NIBIRU, iar revederea lor nu s-a încheiat odată cu ultimul vers de pe scenă.
Au mers împreună prin NIBIRU, au ajuns la terenul de baschet, au stat la povești și, la final, au trecut pe la KFC, unde au împărțit un box de aripioare. Nimic spectaculos în aparență. Tocmai de aceea, poate, momentul spune atât de mult. Dincolo de scena, lumini și concerte, între cei doi s-a construit o relație care seamănă mai degrabă cu o prietenie veche decât cu întâlnirile obișnuite dintre un artist și un organizator.
Seara a avut și câteva dintre acele momente care nu pot fi planificate. După ce a privit în jur și a spus că „NIBIRU is bigger than Coachella”, Swae Lee a primit, chiar pe scenă, unul dintre cele mai originale răspunsuri din partea publicului. La Sunflower, mai mulți fani costumați în Spider-Man i s-au alăturat pe scenă, iar artistul nu și-a ascuns surprinderea: „I've never had this many Spider-Man on stage.”
A fost una dintre acele seri în care scena și publicul s-au apropiat atât de mult, încât distanța dintre ele aproape că nu s-a mai simțit. Rae Sremmurd, DJ Spade (DJ-ul oficial al lui Drake) și artiștii români precum Albert NBN, Petre Ștefan, Noua Unspe, Vanilla, Badd G, Madatorricelli și Lazy Ed au adus la NIBIRU energia festivalului Beach, Please!, iar NIBIRU Arena a devenit locul în care festivalul a continuat, chiar și după ce acesta s-a terminat.
NIBIRU a dat startul primei ediții NEBULA X
Dar vara la NIBIRU nu se oprește aici.
În acest weekend, locul schimbă din nou registrul. PORC FEST, pe 22 și 23 august, aduce două zile dedicate hip-hop-ului românesc și culturii underground, cu Deliric x Silent Strike, Guess Who, Sami G, Blanco, Ștefan Costea x George Pitariu și Vlad Flueraru în prima zi și CTC, El Nino, Maximilian, D.Z.W.S, Lucawts și Tomi Marfa în cea de-a doua.
Tot în acest weekend, NIBIRU își pune pentru câteva zile un aer de podgorie la malul mării, odată cu Festivalul Vinului. Damian Drăghici, Alina Eremia, ANTONIA, Alex Velea, Rareș, Mario, Minelli și Vescan urcă pe Center Stage, într-o combinație între muzică, degustări și acea atmosferă relaxată pe care o ai atunci când nu te grăbești nicăieri. Accesul este gratuit, cu o consumație minimă de 25 de lei pentru băuturi.
Beach, Please! dă startul celei de a 5-a ediții
Pe 25 și 26 august vine rândul nostalgiei. Popcorn Days îi aduce la NIBIRU pe INNA, Edward Maya, David Deejay și DJ Sava, într-o călătorie prin anii în care România producea hituri care ajungeau în radiouri din peste 50 de țări și transforma litoralul într-unul dintre locurile în care muzica se auzea cel mai tare.
Iar între 28 și 30 august, primul sezon NIBIRU se încheie cu RETROGRADE Festival: Timbaland, Busta Rhymes, EVE, Fat Joe, Ja Rule și Keri Hilson. O întâlnire cu artiștii și sunetele care au definit cultura pop a anilor 2000 și au rămas în memoria unei generații.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Peste 22.000 de voluntari s-au înscris deja la Ziua de Curățenie Națională...
Sursa: garbo.ro
-
Horoscop până în 2028. 4 zodii intră într-o perioadă karmică și cosmică rară....
Sursa: kudika.ro