Beach, Please! transformă Valentine’s Day într-o provocare reală pentru cupluri și lansează campania „No Break-Up Ticket”, o activare specială disponibilă între 13 și 16 februarie. În centrul campaniei stă o întrebare simplă: dacă ești convins că relația ta va rezista până la festival, ești gata să o dovedești?

„No Break-Up Ticket” este un pachet special care include două abonamente GA+ la prețul a două abonamente GA. Reducerea este în valoare de 64 euro. Oferta este valabilă exclusiv în perioada campaniei, pe platforma iabilet.ro, și vine la pachet cu un contract simbolic între Beach, Please!, reprezentat prin Selly, și cuplurile care aleg să își asume pariul.

Mecanica este simplă și gândită pentru o asumare publică în mediul digital: cumperi pachetul „No Break-Up Ticket”, semnezi contractul simbolic, îl postezi pe Instagram Story cu tag către Beach, Please! și te angajezi public că rămâi în relație până la festival. Dacă veniți împreună la festival, totul este perfect. Dacă nu, biletul se anulează — simbolic, desigur. Accesul rămâne de fapt valabil, chiar dacă inimile ar putea fi frânte.

Festivalurile sunt experiențe care se trăiesc în (minim) doi — sau nu se trăiesc deloc. Valentine’s Day este despre promisiuni, iar Beach, Please! duce această promisiune într-o zonă culturală, actuală și asumată. Campania poziționează Beach, Please! ca un brand relevant cultural, curajos și conectat la dinamica relațiilor din generația tânără.

Line-up-ul face ca pariul să merite cu adevărat. Pe scena Beach, Please! urcă superstaruri globale precum Playboi Carti, unul dintre cei mai influenți artiști ai noii generații rap, Future, pionier al trap-ului modern și nume care domină topurile internaționale de peste un deceniu, și Don Toliver, artistul care a redefinit zona melodic trap și a devenit rapid un fenomen global. În cuplu sau cu prietenii, festivalul devine locul unde vezi live artiști pe care altfel îi urmărești doar pe ecran, într-o producție la nivel internațional și într-o atmosferă care transformă fiecare show într-un moment memorabil.

Citeste si:
Infinit Zen Festival
Infinit Zen Festival – locul...

Ediția din 2026 marchează a cincea ediție „Beach, Please!”, un moment aniversar, și confirmă evoluția spectaculoasă a festivalului, devenit cel mai mare festival de muzică din Europa. Cu sute de mii de participanți la edițiile anterioare și producții la nivel internațional, Beach, Please! continuă să ridice standardele industriei de evenimente din regiune.

„No Break-Up Ticket” nu este doar o ofertă comercială, ci o declarație. De Valentine’s Day, Beach, Please! nu oferă doar bilete, ci o poveste pe care o vei spune toată vara. Biletele sunt disponibile pe https://www.iabilet.ro/bilete-beach-please-festival-2026-113115 și pe https://tickets.beach-please.ro/ .


Despre autor:


Ultima actualizare: 13 Februarie 2026 - 06 : 02

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.