Locuința poate fi catalogată, pe bună dreptate, o extensie a personalității tale, iar felul în care aceasta te face să te simți este un determinant important al stării de bine zilnice. Dacă îți dorești să faci câteva schimbări și vrei să adaugi o notă de personalitate locuinței tale, iată cum îți poți amenaja casa fără o investiție considerabilă.

Alege un stil de amenajare care te face să te simți confortabil

O primă etapă în transformarea locuinței este alegerea unui stil de amenajare care se potrivește personalității tale și, implicit, nevoilor tale de zi cu zi. Indiferent de stilul de amenajare pentru care optezi, este important de precizat că fiecare detaliu contribuie la atmosfera generală a casei.

Stilul minimalist, pe de-o parte, implică o amenajare simplă și funcțională, care îți permite organizarea minuțioasă a tuturor lucrurilor dintr-o încăpere. Dacă ești adeptul elementelor din lemn și îți place să colecționezi obiecte vechi, stilul rustic ar putea fi cel potrivit pentru tine.

Mai poți lua în considerare stilul modern, scandinav, industrial, retro sau altele. Această alegere depinde, în cea mai mare măsură, de necesitățile tale, dar și de aspectul care te inspiră cel mai mult. În cazul în care amenajarea implică resurse financiare mai mari și nu ai în prezent un loc de muncă stabil, poți apela la banci care acorda credite fara carte de munca, pentru a investi în obiecte de calitate și durabile.

Pune accent pe culori și pe iluminarea optimă

Lumina poate transforma o încăpere într-un spațiu primitor și relaxant. În același timp, culorile reflectă starea de spirit și au un impact simțitor asupra percepției tale despre un anumit spațiu.

Prin urmare, încearcă să valorifici lumina naturală într-o măsură cât mai mare atunci când îți amenajezi casa. Pentru seară, alege surse de iluminat calde și eficiente energetic. Lămpile pot fi utilizate atât ca sursă de lumină, cât și ca elemente decorative, iar luminile ambientale adaugă încăperii o notă modernă și relaxată.

În ceea ce privește culorile alese, este important de știut că albul creează senzația de spațialitate și curățenie. Pe de altă parte, culorile vibrante pot însufleți un spațiu și pot fi integrate în decor prin intermediul draperiilor, al pernelor decorative sau al tablourilor.

Citeste si:
Cum să alegi un aspirator vertical și ce beneficii aduce în casa ta
Cum să alegi un aspirator...

Recondiționarea mobilierului - o soluție ieftină și creativă

Dacă îți dorești să dai spațiului o nouă înfățișare fără a investi în achiziționarea mobilierului, poți recurge la recondiționarea acestuia. O nouă culoare, schimbarea mânerelor și reparațiile necesare vor transforma complet aspectul unei piese de mobilier. Optează pentru o culoare neutră, dacă îți dorești un aspect clasic și versatil, sau pentru culori mai puternice, dacă vrei să dai viață încăperii.

Este important de știut că înainte de a fi vopsită, orice piesă de mobilier trebuie să fie bine curățată și eventual șlefuită, pentru a asigura aderența vopselei.

Pentru a schimba înfățișarea canapelei, a scaunelor sau a fotoliilor, poți recurge la retapițarea acestora. Vechea tapițerie poate fi înlocuită cu o tapițerie în culori neutre, în culori puternice sau cu imprimeuri, în funcție de designul general al încăperii.

Citeste si:
Tendințe în designul canturilor pentru mobilă: culori și finisaje...
Tendințe în designul...

Recondiționarea obiectelor din casă nu doar că va aduce o nouă înfățișare locuinței, dar va fi și o activitate extrem de creativă, relaxantă și care va oferi spațiului tău autenticitate. În plus, procesul de recondiționare permite o organizare eficientă a bugetului, fiind o opțiune mult mai accesibilă decât înlocuirea mobilierului.

Reamenajarea locuinței nu trebuie să însemne investiții uriașe sau resurse considerabile de timp și efort. Cu o organizare și planificare eficientă, creativitate și atenție la detalii, îți poți transforma casa într-un spațiu cu totul diferit.


Despre autor:


Ultima actualizare: 9 Decembrie 2024 - 12 : 12

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.