Art Safari, cel mai mare organizator de expoziții de artă din Europa de Est, dă startul unui nou sezon din 8 martie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani. Art Safari dezvăluie Muzeul secret, comoara bine ascunsă a artei românești, cu 100 de capodopere de Tonitza, Grigorescu, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Ressu și mulți alții. O altă expoziție așteptată este cea dedicată lui Eustațiu Stoenescu, un maestru desăvârșit care a avut succes în țară, dar și la Paris și în SUA, cunoscut drept portretistul aristocrației românești de început de secol XX. Noul sezon Art Safari (8 martie-28 iulie) prezintă 6 expoziții.

„Începând cu 8 martie, invit iubitorii de cultură să treacă pragul Palatului Dacia-România și să descopere adevărate comori din arta românescă. Art Safari este un proiect strategic al Ministerului Culturii și unul dintre cei mai mari organizatori de expoziții de artă din România. Colecția impresionantă pe care publicul o poate vedea în cadrul celor șase noi expoziții este dovada reinventării constante a organizatorilor. Cred că expozițiile organizate de Art Safari reprezintă dialogul intercultural dintre România și țări din întreaga lume. Prin diversitatea operelor și artiștilor promovați, mesajul transmis ajunge la un public divers și contribuie la promovarea valorilor și artei românești la nivel mondial.”declară Raluca Turcan, ministrul culturii.

„Muzeul secret”, curator: Lelia Rus Pîrvan, expoziție realizată în parteneriat cu Muzeul de Artă Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al Primăriei Topalu

În premieră, Art Safari expune una dintre cele mai importante colecții de artă românească interbelică, din care fac parte doar nume mari: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Oscar Han, Theodor Pallady, Corneliu Baba, Gheorghe Petrașcu, Samuel Mützner, Alexandru Ciucurencu, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Iosif Iser, Constantin Piliuță și mulți alții.

Această colecție impresionantă a aparținut medicului colecționar Gheorghe Dinu Vintilă (1898-1978), apropiat al marilor artiști români, pe care el a donat-o în memoria părinților, comunei sale natale Topalu (Dobrogea). Așa a luat naștere, în anul 1960, Muzeul de Artă de la Topalu amenajat în casa părintească a răposatului doctor și numit „Dinu și Sevasta Vintilă”, în cinstea părinților săi - singura instituție de artă de acest fel din mediul rural din toată Europa.

Citeste si:
SAGA Festival anunță Nicki Minaj la București
SAGA Festival anunță Nicki...

Colecționarul a avut o mare slăbiciune pentru Tonitza, de la care a achiziționat 25 de lucrări. Muzeul secret se mută acum la Art Safari!

„Eustațiu Stoenescu. Portretistul aristocrației”, curator: Angelica Iacob, scenograf: Cosmin Florea, expoziție realizată cu susținerea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România și în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și Muzeul Național de Artă al României

Eustațiu Stoenescu (1884, Craiova –1957, New York), artist cu o carieră internațională remarcabilă, este cunoscut în special pentru ampla galerie de portrete realizate contemporanilor săi. A debutat în 1905, la Paris și la Craiova, aproape concomitent. Îl regăsim la Saloanele organizate de Société des artistes français la Paris, la expozițiile Tinerimii artistice, la Saloanele Oficiale de la București, la manifestări în Craiova natală și la trei ediții ale Bienalei de la Veneția, inclusiv la cea din 1938, care a inaugurat Pavilionul românesc, comisar fiind Nicolae Iorga.

Citeste si:
Familia Addams vizitează Craiova. Spectacolul Outfitul Șearpelui se...
Familia Addams vizitează...

Prima expoziție personală importantă a lui Eustațiu Stoenescu a fost cea din 1921 de la Paris, la Galeria Bernheim-Jeune, cunoscută pentru promovarea artiștilor de avangardă. În 1930, a organizat o expoziție la Galeria Durand-Ruel din New York, unde a prezentat 51 lucrări, fiind apreciat de publicul american. Datorită succesului său, operele au fost expuse la Chicago și San Francisco.

După o carieră strălucită la nivel național și internațional, artistul a părăsit definitiv România în 1947 și s-a stabilit la New York. A căzut o vreme în uitare, aspect explicat în primul rând prin portretele realizate aristocrației și membrilor familiei regale, dar în ultimele decenii, creația sa a revenit în atenția specialiștilor și a iubitorilor de artă. Stoenescu este prezent astăzi în marile muzee ale lumii. Complexa expoziție de la Art Safari, care cuprinde și instalații video și de sunet, dezvăluie personalitatea sa.

Citeste si:
Tatăl lui Harry Potter vine în premieră la Comic Con. Actorul...
Tatăl lui Harry Potter vine...

„Istoria României în 100 de portrete”, curator: Cornel Ilie, expoziție realizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României și Institutul Cultural Român, cu un design de Diana Nicolaie

Printre cele 100 de opere prezente în expoziție se numără iconicul portret al lui Tudor Vladimirescu realizat de Theodor Aman, aflat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. Și Muzeul Militar expune pentru prima dată publicului uniformele Regelui Ferdinand I și mareșalului Alexandru Averescu, rarități pe plan național, dar și costumul de scafandru cosmic purtat de cosmonautul român Dumitru Prunariu în timpul zborului orbital din 1981 (14-22 mai) și bluza purtată de acesta la bordul Laboratorului Spațial Saliut 6.

Citeste si:
Taximetriștii din București au ieșit la protest. „Nu vă mai bateți...
Taximetriștii din București...

Alte exponate extrem de valoroase care vor fi parte din expoziție: „Observații sau băgări de seamă asupra regulilor și orînduielilor gramaticii rumânești” de Ienăchiță Văcărescu (1787), „Evanghelie cu Învățătură” a Diaconului Coresi, de la 1580-81, și o foarte rară scrisoare de Mihai Eminescu – compusă din sanatoriul de la Dobling, din colecția Muzeului „Prima școală româneascăˮ din Brașov.

„Atelierele Pangratti”, curator: Simona Vilău

Având ca nucleu colecția discretă a Ruxandrei Garofeanu (1944-2021), istoric și critic de artă, una dintre importantele figuri ale vieții culturale din România ultimilor 50 de ani, expoziția pune în valoare creația unor personalități importante ale artei postmoderne românești, care au lucrat în atelierele Uniunii Artiștilor Plastici din strada Ermil Pangratti, și reface, parțial, un traseu istoric și vizual important, într-un stil asumat, adaptat și construit caleidoscopic, specific Ruxandrei Garofeanu, fosta lor mare prietenă și susținătoare. Printre artiștii prezenți în expoziție se numără Corneliu Baba, Ion Nicodim, Ovidiu Maitec, Paul Vasilescu, Octav Grigorescu, Ion Alin Gheorghiu, Georgeta Năpăruș, Sorin Ilfoveanu, Henry Mavrodin, Marin Ghersim etc.

„Grădinile palatului” – prima expoziție temporară a sezonului, 8 martie - 14 aprilie

Genul pictural al grădinilor oferă o paletă generoasă în istoria universală a picturii, iar marii maeștrii ai picturii românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea

l-au adorat. Expoziția propune o promenadă intimistă printre umbrare de trandafiri și porticuri, arbori stingeri în piațete de la malul mării, cascade utopice și curcubee florifere. Theodor Aman, Dimitrie Berea, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Regina Maria a României, Samuel Mützner, Michel Simonidy și Nicolae Tonitza sunt semnatarii unei scurte introduceri a publicului în poetica florilor și luminii primăvăratice a epocii de aur a picturii românești.

„Alma Redlinger. Centenar” (8 martie – 26 mai), expoziție organizată de Primăria Municipiului București prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, curator & design: Ștefan Simion și Irina Melița

Peste 100 de lucrări ale artistei Alma Redlinger (1924-2017) și aproape 100 de fotografii sunt reunite în acestă expoziție pentru a marca 100 de ani de la nașterea sa. Expoziția aduce în prim-plan procesul de construire permanentă a discursului pictural al uneia dintre cele mai importante artiste avangardiste din țară. Subiectele reprezentate fac vizibilă privirea subiectivă a artistei, o privire educată care alege, compune, ierarhizează, uneori amplifică materialitățile sau culorile, caută lumina necesară compoziției.

De-a lungul vieții, lucrările se adună în atelier și devin și ele parte dintr-un peisaj interior, oarecum suspendat în afara timpului, pe care Alma Redlinger îl locuiește și în care lucrează: laolaltă obiecte cotidiene și tablouri mai vechi, sculpturi, colaje și crochiuri, cărți de artă și flori, ziare, vaze, taburete, oglinzi și modele și uneori artista însăși.

3 evenimente speciale (tururi ghidate, muzică și drinks)

Noua ediție debutează cu 3 evenimente cu tururi ghidate, muzică live și bule de șampanie, dedicate studenților (Students’ Art Night Out), seniorilor (Întâlnirea Seniorilor la Art Safari) și Ladies’ Night Art Out, de 8 martie. Detalii și bilete: https://www.artsafari.ro/project/night-tours/

Program Art Safari (8 martie-28 iulie 2024)


  • Joi-duminică – 12:00-21.00 (ultima intrare - 20:30)

  • Bilete: artsafari.ro sau direct de la intrare

  • Palatul Dacia-România, strada Lipscani, nr. 18-20, București

Despre Art Safari București: Art Safari - susținut de BCR, Lidl, Glo, Porsche, Kinder, Schweppes - este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale. Upgraded by George. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 14-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și internaționale și colecționarii privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari este proiect cultural național strategic și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. În cele 13 ediții de până acum a înregistrat aprox. 500.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.


Despre autor:


Ultima actualizare: 8 Martie 2024 - 01 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.