Ca urmare, wall-street.ro reunește, în conferința „CSR Growing Responsible”, ediția 2023, patru dintre mai importante dezbateri din acest domeniu esențial și pentru România.
Cea de-a șaptea ediție a conferinței ”CSR Growing Responsible” aduce în fața publicului pe 9 mai, începând de la ora 10:00, la hotel Sheraton, patru mari teme: sistemul garanție-returnare, deșeurile de echipamente electrice și electronice, risipa alimentară și inovarea și colaborarea în sustenabilitate. AICI vă puteți înscrie.
Aducem împreună, în cele 4 sesiuni de discuții, reprezentanți ai statului și ai mediului privat, fie că vorbim de companii multinaționale sau de mici antreprenori. Vom vorbi pe larg despre aceste teme fierbinți ale momentului, care în România au fost - poate pentru prea mult timp - trecute într-un plan secundar.
Încercăm astfel să schițăm coordonatele unei lumi unde companiile sunt tot mai responsabile și mai transparente, unei lumi unde risipa e de domeniul trecutului iar deșeurile devine resurse în contextul unei economii sustenabile.
Începem, alături de Carrefour România, cu o sesiune despre sistemul garanție-returnare, care ar putea aduce o adevărată revoluție în privința ambalajelor. Vorbim împreună cu Environ despre provocarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, atât la nivelul mediului, cât și al societății, și despre modul în care ele pot deveni o soluție în loc să fie o problemă. Apoi, alături de Raiffeisen Bank, discutăm despre inovarea și colaborarea în sustenabilitate. Iar Mastercard ne va aduce o sesiune dedicată soluțiilor pentru una dintre cele mai vizibile probleme, atât pentru mediu, cât și pentru societate: risipa alimentară.
Giorgio Armani sub lupa autorităților: adevăruri ascunse despre etică
Partenerii ”CSR Growing Responsible” 2023 sunt Vastint, Raiffeisen Bank, Environ, Carrefour și Mastercard. La categoria mobility partner regăsim compania Autonom, iar la supported by, IMOD flowers.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 Semne că cineva îți consumă energia fără să-ți dai seama și cum să îți...
Sursa: kudika.ro
-
Test de spiritualitate: Ce zodie îți iese în cale până la final de an și cum...
Sursa: garbo.ro