Achiziționarea unei locuințe este o decizie relativ dificilă, având în vedere toate aspectele pe care trebuie să le iei în calcul. De aceea, înainte de a cumpăra, este necesar să faci o listă cu avantajele și dezavantajele fiecărui tip de apartament, bineînțeles în funcție și de bugetul pe care îl ai la dispoziție. Astfel, analizând foarte bine lista, îți vei putea da seama ce locuință ți se potrivește cel mai bine și nu vei avea regrete sau dubii că nu ai făcut alegerea potrivită.

În continuare, îți prezentăm câteva aspecte de care să ții cont pentru a putea alege mai ușor între un apartament într-un bloc nou sau unul într-un bloc vechi.

Avantajele și dezavantajele unui apartament într-un bloc vechi

Începem prin a-ți prezenta avantajele și dezavantajele apartamentelor situate în blocuri vechi. Cel mai mare atu este amplasarea. De cele mai multe ori, clădirile vechi sunt situate în apropierea unor facilități publice așa cum sunt școli, grădinițe, spitale, anumite instituții, dar și în proximitatea unor piețe sau centre comerciale. Un alt lucru benefic este existența unor comunități sudate poate de zeci de ani. Este bine să iei în calcul și apropierea de stații de metrou sau de alte stații ale unor mijloace de transport în comun.

Tot la avantaje merită menționat și costul mai mic pe care îl vei plăti pentru un astfel de apartament. O locuință într-un bloc vechi este mai ieftină decât una situată într-un bloc nou. Să aducem în discuție și spațiile verzi? Cartierele vechi dispun adesea de spații comune cu vegetație matură, o adevărată oază de liniște.

Bineînțeles că există și minusuri, cum ar fi costurile mai mari de întreținere și reparații. Adesea, apartamentele situate în blocuri vechi au nevoie de reparații serioase, așa că investiția se poate ridica la mii de euro pentru o renovare completă. Un alt dezavantaj este reprezentat de sistemul de compartimentare învechit și de dimensiunile reduse ale camerelor. Apartamentele vechi sunt mai mici și nu sunt compartimentate astfel încât să respecte intimitatea locatarilor (de exemplu, există multe apartamente nedecomandate, unde se trece dintr-o cameră în alta). La capitolul dezavantaje intră și facturile mai mari, având în vedere că nu toate blocurile vechi beneficiază de izolație termică sau instalații modernizate.

Citeste si:
Război Israel-Hamas. Detalii şocante din timpul interogatoriului...
Război Israel-Hamas. Detalii...

Apartament în bloc nou: avantaje și dezavantaje

Un bloc recent construit îți oferă numeroase avantaje. Printre acestea se numără în primul rând spațiul mai generos și compartimentarea inteligentă. Apartamentele în blocuri noi sunt decomandate, ceea ce înseamnă că accesul în fiecare cameră se face printr-un hol comun, astfel că locatarii au intimitate. Mai există și apartamentele de tip open space sau circulare, care oferă tot o compartimentare inteligentă.

Având în vedere faptul că apartamentele noi sunt situate în dezvoltări rezidențiale moderne, vei beneficia și de măsuri de siguranță sporite. De asemenea, cele mai multe complexuri de blocuri noi au numeroase facilități integrate: loc de joacă pentru copii, magazine, săli de fitness, grădinițe și altele.

Citeste si:
Aspecte de care să ții cont în amenajarea unui apartament de două...
Aspecte de care să ții cont...

Chiar dacă un apartament nou costă mai mult, nu este un impediment, având în vedere că nu mai are nevoie de reparații sau de o renovare completă. Singura investiție va fi în mobilier, electronice și electrocasnice. Un alt avantaj este reprezentat de facturile mai mici, având în vedere că apartamentele sunt situate în clădiri eficiente energetic.

Ca dezavantaj, trebuie menționată amplasarea. Dacă îți dorești o locuință într-un bloc nou foarte aproape de centrul orașului sau poate chiar în centrul istoric al acestuia, va fi destul de greu de găsit, având în vedere că acestea sunt zone în care spațiile libere pentru construcții noi sunt limitate

Așadar, dacă ești în căutarea unei locuințe și nu știi ce să alegi între un apartament în bloc vechi sau unul în bloc nou, poți începe comparația plecând de la aceste aspecte de care ar fi bine să ții cont.

Citeste si:
Care sunt rasele de câini pe care le poți crește fără probleme dacă...
Care sunt rasele de câini pe...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Februarie 2023 - 07 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.