Dacă doreşti să adopţi un câine, dar familia ta este una numeroasă şi copiii sunt încă mici, trebuie să ai în vedere o rasă de câini potrivită pentru cei copii. Încă de la început trebuie să te gândeşti la modul în care patrupedul va interacţiona cu cei mici.

Este important să ştii că fiecare rasă de câinii are propriile sale caracteristici şi că există rase de caini care nu au nici răbdarea şi nici energia necesare pentru a ţine pasul cu cei mici. Prin urmare, alegerea trebuie să fie una studiată cu mare atenţie.

Un câine aduce beneficii enorme în viaţa unui copil, pe lângă faptul că îl poate învăţa ce este responsabilitatea şi compasiunea, îi poate deveni cel mai bun prieten de joacă. Iată care sunt cele mai importante aspecte pe care ar trebui să le ai în vedere atunci când alegi un câine potrivit pentru copilul tău.


  1. Rasa – aşa cum îţi spuneam puţin mai devreme nu toate rasele de câini sunt potrivite pentru familiile cu copii. Prin urmare, te îndemnăm să fii foarte atent. Recomandarea noastră ar fi să alegi fie un English Cocker Spaniel, fie un Labrador Retriever. Despre aceste două rase îţi vom povesti puţin mai târziu.

  2. Vârsta – specialiştii recomandă să alegi un câine de o vârstă tânără, aflat în etapa de creștere., astfel încât cei doi să crească împreună şi să se familiarizeze cu vocile şi comportamentele fiecăruia.

  3. Talia câinelui: Chiar dacă ai fi tentat să alegi un câine de talie mică, trebuie să ştii că nu este cea mai fericită alegere, deoarece copiii îi pot considera jucării, iar în joacă îi pot răni cu ușurință. Chiar dacă un câine de talie mare reprezintă o responsabilitate mai mare (are nevoie de mai mult spaţiu, mai multă hrană şi un pic mai mult efort în îngrijire), ei se pot dovedi nişte prieteni extraordinari şi parteneri de joacă excelenţi pentru cei mici.

De ce să optezi pentru un câine din rasa English Cocker Spaniel?

Câinii English Cocker Spaniel sunt recunoscuţi pentru firea lor veselă. Ei se integrează extraordinar de bine în locuinţele de familie, iar caracterul lor echilibrat îi fac potriviţi şi pentru cei mai mici membri ai familiei tale. Veseli, afectuoşi și activi, câinii din rasa English Cocker Spaniel aduc un strop de fericire în orice familie.

Câinele English Cocker Spaniel este un câine de talie medie, prietenos, delicat şi iubitor. Acesta iubeşte dresajul, însă are nevoie de o toaletare intensă.

Speranţa medie de viaţă a unui câine din rasa English Cocker Spaniel este cuprinsă între 12 şi 14 ani.

De ce să optezi pentru un câine din rasa Labrador Retriever?

Încă de la început menţionăm că majoritatea câinilor Labrador Retriever sunt extrem de apropiaţi de copii. Prin urmare, această rasă este alegerea perfectă pentru casele cu copii.

Citeste si:
Pet Expo se va desfășura între 16-17 martie 2024 la Romexpo
Pet Expo se va desfășura...

Un Labrador Retriever este inteligent, echilibrat şi foarte jucăuş. Acesta adoră sesiunile de joacă, vânătoarea şi plimbările lungi alături de proprietarul sau. Însă, trebuie să ştii că această rasă de câini este una extrem de activă, deci şi tu trebuie să fii energic şi să îi poţi îndeplini această nevoie de bază. De asemenea, trebuie să mai menţionăm şi faptul că un Labrador Retriever are nevoie de mult spaţiu, prin urmare trebuie să te asiguri că locuinţa ta are o curte generoasă.

Speranţa medie de viaţă a unui Labrador este cuprinsă între 10 şi 14 ani.

Câinii aduc, fără dar şi poate, o mulţime de beneficii în viaţa unui copil. Însă, alegerea făcută, atât în ceea ce priveşte rasă, cât şi vârsta acestuia, trebuie să fie făcută cu simţ de răspundere, astfel încât să nu existe conflicte între cei doi.

Citeste si:
Anca Serea, declarații despre felul în care a ales să își educe...
Anca Serea, declarații despre...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Octombrie 2022 - 09 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.