Este important pentru copii să-și poată exprima sentimentele și trăirile, în principal pentru că ei experimentează sentimente la fel de complexe ca și adulții: frustrare, nemulțumire, bucurie, tristețe, frică, îngrijorare, furie. Copiii însă nu au un vocabular suficient de bogat pentru a exprima ceea ce simt, de aceea ei se exprimă prin alte modalități: prin expresii faciale, mișcările corpului, comportament, joacă, desene. Nu întotdeauna modul lor de exprimare este cel mai potrivit, iar în astfel de cazuri trebuie întotdeauna să ne întrebăm de ce.

Copiii încep să învețe abilitățile emoționale de care au nevoie pentru a-și exprima sentimentele foarte devreme, și fac acest lucru în relația cu oamenii cei mai importanți din viața lor: părinți, bunici, frați, prieteni. Copiii trebuie să învețe cum să-și gestioneze emoțiile într-un mod creativ și benefic pentru ei. Atunci când ei învață să facă asta încă din copilărie, se vor comporta bine în viață și vor avea atitudini pozitive. Iată ce înseamnă acest lucru:


  • au empatie și sunt dornici să-i ajute pe cei din jur;


  • performează mai bine în școală și în carieră;


  • au relații mai bune și mai stabile în viață;


  • afișează mai puține probleme de comportament;


  • au o mai mare capacitate de adaptare;


  • sunt mai încrezători în forțele proprii.


Cum pot fi ajutați copiii să se exprime mai bine

Există diverse metode prin care copiii pot fi ajutați să se exprime mai bine:


  • exprimare prin artă: atunci când cuvintele nu exprimă destul, se poate apela la desen/pictură, la muzică, sau dans. Copiii trebuie încurajați să exploreze mediile artistice preferate.


  • exprimarea prin vestimentație: este important pentru copii să-și aleagă singuri hainele, chiar dacă alegerile lor nu sunt întotdeauna pe placul părinților. Vestimentația pe care o aleg ei îi face să se simtă unici și încrezători. Pe de altă parte, este adevărat, vestimentația poate crea probleme la școală și tocmai de aceea poate fi nevoie să conveniți asupra unui cod vestimentar de bază. În rest însă, este bine să fie încurajată creativitatea. În plus, hainele pe care le alege copilul poate fi un mesaj și pentru părinți.

    Citeste si:
    Eliberează-ți mintea de tot ce doare: modalități ușoare de a alunga...
    Eliberează-ți mintea de tot...

  • învață-l să aleagă: dacă a ajuns deja la înțelegerea textului citit înseamnă că poate avea preferințe pentru o carte sau o poveste, la fel cum altădată avea preferințe pentru o jucărie. Este important să știe să aleagă, în funcție de ceea ce dorește el, nu în funcție de ce vor alții. Această capacitate de a alege le va fi de mare folos în viață, atât pe partea academică, cât și pe partea profesională.


  • lasă-l să exploreze: este simplu ca părinții să aleagă activitățile extrașcolare ale copilului, sau taberele în care să meargă. Este mai bine însă să aleagă singur, dintr-un set de activități aprobate de părinți. Părinții îi pot pune la dispoziție broșuri, sau informații și să-l lase apoi pe el să aleagă ce domeniu ar dori să exploreze.

    Citeste si:
    Anca Serea, declarații despre felul în care a ales să își educe...
    Anca Serea, declarații despre...

  • încurajează-i exprimarea: atunci când crește mai mare, ajută-l să-și facă un jurnal/blog în care să exprime ce simte față de evenimentele de peste zi sau despre relațiile cu cei din jur. La început poate fi un buletin informativ despre activitățile comune din familie.


  • susține activitățile sportive. Sportul este foarte important pentru dezvoltarea copilului. Unele sporturi îl ajută să câștige încredere în sine și să se concentreze mai bine (ciclism, arte marțiale, surfing). Sporturile de echipă, pe de altă parte, favorizează un sentiment de camaraderie și fair play.


Fii conștient că în calitate de părinte ești model pentru copilul tău. De tine depinde ca el să aibă relații sănătoase în timp, să articuleze emoții, să inițieze dialoguri. Internetul și instrumentele digitale pot fi de mare ajutor pentru a-i învăța pe copii să se exprime pozitiv și potrivit.

Citeste si:
Ianis Hagi și Elena, un Crăciun special. Au devenit soț și soție:...
Ianis Hagi și Elena, un...

Despre autor:


Ultima actualizare: 30 August 2022 - 12 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.