Cand vorbim despre vin roșu, ne gândim la soiurile cele mai iubite precum Feteasca Neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon, Shiraz și Pinot Noir. Dacă ne aventurăm în misterioasa lume a vinului, descoperim că există numeroase opţiuni pentru cunoscători și bineînțeles, pentru începători. Vinul se alege în funcție de ocazie, mâncarea servită, preferință și chiar, inspiraţie. Iar atunci când facem alegerea potrivită în materie de vin, ne bucurăm și mai mult de eveniment.

 

Pentru români, unul din cele mai importante soiuri este Feteasca Neagră. Acest soi autohton de struguri din România se bucură de o mare popularitate, atât în rândul cramelor cât și în rândul pasionaților de vin. Fără doar și poate, aproape toți românii au degustat măcar o dată acest soi și au descoperit proprietățile pentru care acesta este atât de apreciat.

Câteva informații despre Feteasca Neagră

Cunoscută și sub denumirile de “Poama Fetei Negre”, “Coada Rândunicii” sau “Păsăreasca Neagră”, Feteasca Neagră este un soi vechi, românesc, cu istorie tumultoasă. Legenda spune că strugurii de acest soi au fost cultivaţi încă de pe vremea dacilor și au rezistat până în ziua de astăzi, continuând să producă vinuri deosebite.

Acest soi face parte din grupul de struguri Teinturier - cuvânt provenit din franceza care inseamnă “vopsitor”. Prin urmare, strugurii de Feteasca Neagră au atât pieliţa cât și pulpa colorată și produc atât vinuri roșii cât și vinuri rosé pline și aromate.

Temperatura optimă de servire a acestui vin este, de obicei, de 16-18 grade Celsius și se asociază unor feluri de mâncare precum preparatele din carne de vită, coaste de porc, piept de rață, miel sau iepure.

Feteasca Neagră și Crama Gîrboiu

La acest moment, Feteasca Neagră se află printre cele mai premiate vinuri roșii la nivel național și internațional. E bine de știut și că, odată cu trecerea timpului, crește și calitatea vinului. La Crama Gîrboiu, vă puteți bucura de o selecție de vinuri medaliate pe care le puteți degusta împreună cu cei dragi. Calitatea vinurilor și truda depusă de Crama Gîrboiu pentru a obține cele mai bune vinuri se reflectă în numărul mare de medalii obţinute la competiţii internaționale.

Citeste si:
Mustul, băutură sezonului de toamnă. Detaliul care poate afecta...
Mustul, băutură sezonului de...

Printre vinurile premium se numără și iubita Feteasca Neagră pe care crama o îngrijește cu mândrie.

Bacanta Fetească Neagră de la Crama Gîrboiu este un vin roșu, impresionant, care înflorește în pahare prin arome delicioase. Chiar de la prima degustare ne amintește de arome puternice de prune și condimente. Notele de scorțișoară, anason și cuișoare sunt completate de o aciditate echilibrată și un post gust lung pe care sigur nu îl vei uita prea curând. Premiată de-a lungul anilor, Bacanta Fetească Neagră a obținut în anul 2021 Medalia de Aur la Concursul Internațional Berliner Wein Trophy.

Tectonic Fetească Neagră Barrique reprezintă, de asemenea, o alegere demnă de iubitorii de vin roșu. Cu două medalii de Argint la Concours Mondial de Bruxelles 2021 și Challenge International du Vin 2021, vinul seduce printr-o culoare roșie superbă și binecunoscutele arome de prune, cireșe negre și mure.

Citeste si:
Consumul a patru pahare de vin într-o săptămână, pot crește riscul...
STUDIU: Consumul a patru...

Pentru o variantă mai puțin costisitoare, Crama Gîrboiu recomandă și Feteasca Neagră din Gama Livia. Este un vin robust, cu gust de afine și condimente care se bea ușor și se savurează până la ultima picătură.


Despre autor:


Ultima actualizare: 21 Decembrie 2021 - 05 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.