Cu toate ne dorim să avem silueta perfectă. Încercăm din răsputeri să mascăm imperfecțiunile prin diferite tertipuri. De exemplu, femeia secolului XV purta corsetul atât de strâns pe corp, încât exista riscul deformării cutiei toracice. Scopul era obținerea unei forme ideale.

Anii au trecut, iar secolul XXI este unul al confortului. Designerii au încercat să pună la dispoziție lenjerii modelatoare care să îmbine frumosul cu utilul. Și au reușit. Femeia nu mai trebuie să suporte durerea provocată de un corset prea strâns și rigid, putând respira în voie.

Iată câteva lenjerii modelatoare care te vor face să te simți confortabil și frumoasă în același timp.

Body-ul

Una dintre cele mai bune invenții în materie de modă este body-ul. Nu numai că este practic, dar este și șic, în ideea că îți subliniază perfect silueta. Mai mult decât atât, un body de damă vine uneori cu un sutien integrat sau cu piese din dantelă seducătoare ori cu un efect modelator.

Modelele body-urilor sunt diferite tocmai pentru a se plia în orice situație. Dar să ne oprim asupra body-ului cu efect modelator. Acesta este soluția perfectă pentru toate formele și dimensiunile. De asemenea, dacă îți dorești un efect de lifting al bustului optează pentru un body cu cupe întărite.

Totodată, atunci când îți alegi un body cu efect modelator trebuie să știi că sunt disponibile diferite grade de contracție - de la la un efect de slăbire ușor până la unul intens. Dacă ai vrea să porți un body cu efect de slăbire intens, dar în același timp eziți pentru că ți-e frică că nu vei putea respira în voie, dă la o parte neliniștea. Materialul conferă elasticitatea necesară pentru a fi simultan respirabil și confortabil.

Ultimul aspect, dar nu cel din urmă, efectul modelator poate fi în zona taliei, a abdomenului sau a fundului. Desigur că există și body-uri care oferă un efect modelator în toate cele trei zone.

Chiloții modelatori

Dacă simți că un body te învăluie prea mult, poți alege să porți o pereche de chiloți modelatori. Una dintre cele mai răspândite minciuni e că lenjeria intimă modelatoare este concepută doar pentru femeile cu forme

Citeste si:
Cum reușește Inna să se mențină formă. Artista le-a atras atenția...
Cum reușește Inna să se...

voluptoase. Chiloții modelatori sunt disponibili nu doar în dimensiuni mari, ci și mici. Asta înseamnă că fiecare femeie poate purta lenjerie modelatoare - indiferent de dimensiune!

Scopul primordial al chiloților modelatori este să retușeze zonele problematice, cum ar fi coapsele, abdomenul și șoldurile. În felul acesta vei putea să porți fusta mult dorită care uneori ți se părea că nu-ți vine bine din cauza greutății. Bine de știut e faptul că efectul modelator poate subția optic până la o dimensiune, netezindu-ți conturul trupului.

Există mai multe modele de chiloți modelatori: cu talie mai înaltă sau normală sau chiloți mai lungi pe picior care să ofere protecție coapselor împotriva abraziunilor.

Dacă forma corpului îți este de tip pară, atunci poți alege să porți o pereche de chiloți modelatori mai lungi pe picior. Astfel, zona coapselor îți va fi netezită. Dacă forma corpului îți este de tip măr optează pentru o pereche de chiloți modelatori cu talie mai înaltă. În sfârșit vei putea păși încrezătoare, știind că zona abdomenului arată bine.

Citeste si:
Cadouri deosebite pe care le poți oferi femeilor din viața ta
Cadouri deosebite pe care le...

Lenjeria intimă

Diversitatea lenjeriei intime ne poate pune uneori în dificultate. Ce să alegem și cum să alegem? De la chiloți cu talie înaltă până la boxeri și tanga, de la sutiene cu cupe neîntărite până la sutiene cu cupe întărite - ei bine, sunt câțiva pași de parcurs.

Pentru a-ți alege corect lenjeria intimă ține cont de forma corpului tău. Totodată, personalitatea ta poate fi exprimată prin cromatică. Fii originală, dar în același timp pune-ți trupul în evidență.

O lenjerie intimă cu talie înaltă îți va netezi zona abdomenului. O pereche de chiloți brazilieni îți va evidenția formele voluptoase. Un sutien cu efect de push-up îți va conferi volum decolteului, iar un sutien neîntărit este opțiunea perfectă pentru sânii mari care au nevoie de susținere.

Lenjeria intimă trebuie să-ți reliefeze trupul, făcându-te să te simți sexy și bine în pielea ta.

Citeste si:
Idei de cadouri pentru femeile care apreciază eleganța și rafinamentul
Idei de cadouri pentru...

Concluzie

Mulțumită lenjeriei modelatoare, fiecare femeie poate fi plină de încredere, având o siluetă conturată și un bust ridicat. Mai mult decât atât, lenjeria modelatoare este ușor de îmbrăcat și dezbrăcat. Totodată, materialul este respirabil, absoarbe transpirația și se usucă rapid. Așa că poți purta o lenjerie modelatoare inclusiv într-o zi toridă. Mai mult de atât nici că-ți poți dori.

Lenjeria modelatoare este ideală în absolut orice ținută. Spor la cumpărat!


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2021 - 08 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.