Atunci când iei parte la slujba de creștinare a unui copilaș, probabil te aștepți la anumite rigori pe care trebuie să le îndeplinească outfit-ul tău. Fiindcă vorbim despre o ceremonie religioasă, și ținuta se va supune unor reguli de stil și de moralitate, spunem noi.

Te întrebi și tu cum poți defini un look ideal pentru un astfel de eveniment? Descoperă în continuare sfaturi și idei care să te ajute să faci cea mai bună alegere!

Ce poți purta în cadrul unui botez la biserică

În materie de ținute de botez pentru femei nu poți da greș alegând o rochie sau o fustă clasică. În plus, reține un aspect important: până la genunchi - aceasta este lungimea optimă a unei rochii sau fuste de botez. Dacă optezi pentru prima variantă, găsești o mulțime de modele de rochii de botez de la DY Fashion pe care le poți alege indiferent de rolul pe care îl ai în cadrul evenimentului. De asemenea, fie că ești mama micuțului creștinat, nașa, bunica sau nu numai poți purta și o salopetă - o alternativă stilistică practică și foarte confortabilă.

Mai mult decât atât, dacă ești adepta ținutelor cu pantaloni, trebuie să știi că cei mai potriviți sunt pantalonii Palazzo sau Capri. Asortați cu un top fără mâneci, cu o cămașă din șifon sau din mătase, aceștia te vor ajuta să obții un look impecabil, potrivit ocaziei.

Referitor la gama cromatică pe care poți miza pentru o ceremonie de botez, printre cele mai bune variante se numără nuanțele pastelate - precum rozul pudră, verdele mentă sau albastrul ciel -, dar și cele nude. Desigur, poți purta și alb la botez, mai ales dacă ești nașa copilului.

Ce nu ar trebui să porți la un botez

Îmbrăcămintea aleasă pentru o slujbă de botez nu ar trebui să fie la fel de glam ca ținutele de nuntă, să spunem. În majoritatea cazurilor, vorbim despre un eveniment care impune un outfit semi formal, care se desfășoară în timpul zilei. Asta înseamnă că vestimentația ta poate fi elegantă, fără să exagerezi. Evită, de asemenea, rochiile lungi de seară în culori foarte stridente. Cel mai indicat este să stai departe de elemente stilistice opulente și să menții o linie cât mai simplă în alegerea hainelor pentru o ceremonie de botez.

Citeste si:
Puterea primită la botez: Cum te influențează numele în viața ta...
Puterea primită la botez: Cum...

Totodată, având în vedere faptul că este un eveniment cu iz religios, uită de rochiile și de fustele prea scurte, la fel și de decolteurile adânci. În ceea ce privește pantofii, cei cu tocul extrem de înalt nu sunt tocmai potrivite pentru o astfel de ocazie. Cât despre accesorii, recomandarea noastră este să optezi pentru coliere și brățări delicate, care vor adăuga o notă sofisticată ținutei. Pe de altă parte, nu sunt adecvate pentru ceremonia de botez bijuteriile din metale prețioase care se remarcă printr-un design voluminos și nici accesoriile cu multe pietre sau accesorii sclipitoare.

Sfaturi pentru alegerea coafurii și a machiajului

Prin comparație cu hairstyling-ul pe care l-ai alege pentru o nuntă sau pentru o petrecere de tip cocktail, cocurile nu sunt tocmai o variantă inspirată și pentru ceremonia de botez. În schimb, încearcă o coafură tip waves sau prinde-ți o coadă joasă, pe o parte. Bentițele pentru păr, eșarfele și alte asemenea accesorii pentru păr sunt și ele alegere inspirate. Pentru ceremonia de botez poți experimente și coafurile cu împletituri, de altfel foarte feminine.

Citeste si:
5 produse esențiale pentru un machiaj reușit
5 produse esențiale pentru un...

În ceea ce privește machiajul, îți recomandăm să alegi un aspect natural, elegant. Folosește produse care conferă tenului un plus de luminozitate și care îți evidențiază trăsăturile chipului. Și, dacă nu ești obișnuită cu machiajul, încearcă o cremă BB care îți va uniformiza aspectul pielii și care arată cât se poate de natural.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Iulie 2021 - 10 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.