O bijuterie frumoasă nu își pierde valoarea în timp. Din contra, există anumite bijuterii care își dublează sau chiar își triplează valoarea. Însă astfel de investiții, trebuie să respecte anumite aspecte în ceea ce privește achiziționarea. De asemenea, trebuie să fim familiarizați cu ce înseamnă bijuteriile de lux și calitate înainte de a cumpăra.
Bijuteria - o investiție de plăcere ce trebuie făcută cu multă cumpătare!
Bijuteriile, ca și ceasurile, reprezintă o investiție de plăcere, adică se află la jumătatea distanței dintre simpla cheltuială și investiție. Este clar că achiziționarea unei bijuterii nu se face cu scopul de a obține o rentabilitate din aceasta, dar obiectul poate constitui un refugiu sigur pe termen lung, cu condiția, desigur, să investești în ceva de calitate.
După achiziție, o bijuterie nouă, de obicei, își pierde imediat 30% din valoare. Dacă este vorba însă de o piesă rară, originală și îmbogățită cu pietre prețioase, o bijuterie veche va căpăta mai multă valoare în timp. Totuși, este nevoie de câțiva ani pentru ca aceasta să-și recapete valoarea inițială sau chiar să o depășească.
Bijuteriile de aur din anii 1920 sau 1930, de la case de design importante, sunt încă vândute la un preț ridicat și sunt extrem de căutate. Asistăm într-adevăr la o reapariție a interesului pentru stilul Art Nouveau, nu numai în decor, ci și bijuterii. La fel se întâmplă și cu piesele vintage din anii 1930. Anii 1970 și 1980 beneficiază de o revenire în forță, cu condiția că originalitatea și calitatea bijuteriei să fie două caracteristici evidente.
Așadar, alege modelele care au marcat o epocă și pe cele realizate manual de experți bijutieri. Nu ezita să apelezi la un specialist pentru a evalua originalitatea designului. De asemenea, alege bijuterii sau ceasuri de top, precum cele de la www.ags-bijuterie.ro.
Sfaturi pentru a alege o bijuterie de calitate: ce trebuie să știi!
Nu există aur pur 100%. Aurul poate exista la un grad de puritate cunoscut sub numele de "5-9", care este 99,999% pur. Numărul de carate este utilizat pentru a măsura puritatea acestuia. Cel mai scump aur este cel de 24 de carate. Verifică dacă bijuteria nu este doar „placată cu aur”, adică dintr-un metal obișnuit și apoi acoperită cu un strat subțire de aur. Pentru a face acest lucru, cere vânzătorului să verifice punctele. În general, o bijuterie din aur are două: una indică originea, iar cealaltă certifică conținutul de aur.
Oana Zavoranu a renunțat la petrecerile de lux de Revelion. De ce a...
De asemenea, poți solicita vânzătorului un certificat de autenticitate, emis de un expert autorizat, care îți va oferi toate detaliile compoziției bijuteriei tale
Pietrele prețioase și pietrele semiprețioase au și ele propriile caracteristici. Trebuie să știi că cele patru așa-numite pietre „prețioase” sunt diamantul, smaraldul, rubinul și safirul. Ele sunt cele mai valoroase. Există și pietre „semi-prețioase” și acestea sunt acvamarinul, ametistul, citrinul, cordierit, peridotul, tanzanitul, topazul și turmalina. Ai grijă: pe piață există pietre sintetice, folosite pentru a induce în eroare cumpărătorul cu privire la adevărata natură a pietrei.
Cum sunt evaluate diamantele?
Diamantele sunt măsurate în carate. Cu cât un diamant are mai multe carate, cu atât este mai greu și, desigur, mai scump. Culoarea diamantului este crucială. Cu cât piatră este mai albă, cu atât mai bine. Albului diamantului i se acordă o notă, sub formă unei litere. „D” corespunde unui alb excepțional. La „M”, culoarea este nuanțată in galben. Fiecare diamant este unic.
Gina Pistol, ultimele pregătiri pentru nuntă. Ce bijuterii va purta...
Puritatea este definită de vizibilitatea incluziunilor la microscop. O scală este utilizată pentru a evalua nivelul de puritate. "IF" este puritatea maximă, care corespunde unei absențe a incluziunilor, chiar dacă piatra este așezată sub o lupă specială ce mărește de 10 ori.
Valoarea pietrelor prețioase
Pietrele extrase din minele de smaralde, diamante, rubine, de exemplu, sunt prin definiție epuizabile și vor deveni din ce în ce mai rare și prețioase. Să nu ne închipuim că acestea pot fi găsite în cantități industriale. Pietrele prețioase, în special cele de calitate, sunt extrem de rare și, de obicei, valorează o avere pe care unii nu ar putea să o strângă nici într-o viață întreagă. Acestea trebuie să fie pure, fără incluziuni și chiar mari. Știi care este cel mai mare diamant din lume? În primul rând, trebuie precizat că cele mai mari și mai prețioase diamante din lume nu sunt considerate cele brute, ci cele prelucrate.
Noua Bursă de Diamante din India - mai mare decât Pentagonul
Sunt câteva care au deținut acest record de-a lungul anilor. Acum cel mai mare diamant din lume a fost prelucrat în 1997. Acesta se numește Jubileul de Aur, derivă dintr-un diamant de 151 grame găsit în 1985 într-o mină din Africa de Sud și are o greutate de 545 de carate. Acesta a fost cumpărat de o companie de bijuterii thailandeze și a fost oferit regelui Thailandei pentru al 50-lea an de domnie.
Alte diamante cunoscute și extrem de scumpe sunt:
-Koh-i-Noor - a fost considerat mult timp cel mai mare diamant din lume și a fost găsit în jurul anilor 1300 în India. În prezent se află pe coroana Regina Elisabeta a II-a și este păstrat în Turnul Londrei. Este un diamant prea prețios pentru a avea un cost.
-Cullinan sau Steaua Africii a fost tăiat din cel mai mare și mai prețios diamant brut extras vreodată, ce avea peste 3.000 de carate! Piatra, găsită în Africa de Sud în 1905, a produs peste 100 de diamante de diferite forme, dintre care multe fac parte în prezent din bijuteriile coroanei britanice.
Susținerea educației, cea mai importantă investiție
-Diamantul Hope a fost descoperit în India în 1600 și cumpărat de regele Ludovic al XIV-lea în 1668. Se spune că piatră este blestemată, deoarece a adus ghinion celor care au deținut-o de-a lungul secolelor. Astăzi, aparține întregii omeniri și se află la Muzeul Național de Istorie Naturală din Washington DC.
Desigur, nu putem să ne permitem astfel de diamante sau bijuterii atât de scumpe, însă dacă investim cu grijă, putem pune mâna pe unele piese ce vor valora ceva în timp.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro