Experiența de cuplu și, ulterior, cea de părinte, aduce provocări inedite în viața oricărei persoane, din toate punctele de vedere. La nivel financiar, un cuplu pregătit pentru venirea primului copil va fi mult mai pregătit în fața situațiilor neprevăzute și nu numai. Entuziasmul trebuie să fie însoțit de precauții, pentru o viață liniștită și fericită. De asemenea, ca părinte, vei fi responsabil de traiul pe care îl oferi copilului tău ani buni de acum încolo. Iată câteva sfaturi potrivite pentru acest moment din viața ta:

Prioritizează cheltuielile medicale

Primul lucru pe care trebuie să-l ai în vedere este bugetul necesar la capitolul medical. Aici trebuie să incluzi controale, ecografii, cursuri de parenting, spitalizarea partenerei, nașterea propriu-zisă și multe altele. Fă din timp o listă cu toate vizitele medicale necesare în perioada de dinainte și după naștere, dar și ce urmează în primii ani de viață ai copilului. Chiar dacă nu poți pune deoparte o sumă care să le acopere pe toate, este important să ai o viziune clară asupra viitorului. De asemenea, poți oricând să deschizi un depozit online pe care să-l dedici economiilor pentru venirea celui mic. Cel mai important este să fii pregătit pentru cât mai multe situații, în special pentru cele pe care le poți anticipa.

Planifică detaliile pentru creșterea copilului

Indemnizațiile, concediile de maternitate și cele de creștere a copilului sunt câteva dintre detaliile care nu ar trebui să-ți scape când planifici întemeierea unei familii. Chiar și atunci când acest gând este abia la început, totul va fi mult mai ușor dacă poți afla din timp cele mai importante informații. Acestea te pot ajuta și să-ți faci o idee mai bună despre economiile pe care trebuie să le faci până atunci și despre posibilitățile pe care le ai. Nu uita că acum oricare dintre părinți poate opta pentru concediu de creștere a copilului, pentru o perioadă de maximum doi ani. Dincolo de aceste informații, printre planificările de ordin financiar pe care este recomandat să le faci se numără și educația celui mic. Asigură-te că ai la dispoziție posibilitatea a-i oferi acces la toate canalele de învățare, fără a fi nevoit să faci prea multe sacrificii în viața de cuplu.

Scapă de datorii

Creditele care încă se derulează sau sunt pe final trebuie plătite până în momentul în care cel mic va veni pe lume. O nouă gură de hrănit înseamnă mult mai mult decât atât și riști să se creeze dezechilibre dacă nu reușești să te descurci cu finanțele familiei. Poate ai posibilitatea să-ți schimbi jobul și să ai un salariu semnificativ mai bun. În acest fel ai putea plăti împrumuturile pe care le-ai făcut până acum și mai apoi vei avea posibilitatea de a începe un capitol nou, plin de surprize plăcute și descoperiri.

Fă previziuni și planuri în ceea ce constă nașterea primului tău copil și pregătește-ți financiar întreaga familie. Începe cu pași mici, dar siguri, și nu uita că odată cu venirea celui mic pe lume, va trebui să ai control asupra aspectului financiar pentru totdeauna.

Citeste si:
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în...
Psihologii dezvăluie cele 15...

Despre autor:


Ultima actualizare: 1 Februarie 2021 - 11 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.