Spre deosebire de locuitorii altor țări europene, care preferă să închirieze case sau apartamente și să își direcționeze resursele către călătorii sau experiențe mai costisitoare, românii se simt mult mai confortabil dacă dețin o locuință. Preferințele noastre locative s-au transmis din generație în generație, așa că este firesc să ne dorim la rândul nostru să fim proprietari.

Chiar dacă la început de drum suntem nevoiți să locuim cu chirie sau în gazdă, din diverse motive (insuficiente resurse, ne aflăm într-un oraș doar pentru o perioadă limitată de timp, punem deoparte bani pentru a achita un avans pentru o locuință), unul dintre cel mai des întâlnite idealuri este achiziția unei case.

Înainte de a căuta la rubricile de anunțuri imobiliare sau de a contacta un agent care să te ajute să găsești exact ceea ce ți se potrivește, este important să iei în considerare câteva aspecte care te vor ghida atunci când alegi casa care va deveni „acasă”.

Apartament? Sau poate casă?

Fie ca ai deja toată suma pentru cumpărarea unei locuințe sau planul tău este să achiți avansul și apoi să faci un împrumut la bancă, ai o idee încă de la început ce sumă ești dispus să investești într-o locuință. În funcție de aceasta șicosturi după ce ai făcut un calcul realist, știi dacă poți cumpăra un apartament sau o casă. Fiecare are avantaje și dezavantaje, așa că este bine să te gândești la toate detaliile înainte de a lua decizia de cumpărare.

Un apartament este mai ușor de întreținut, iar prețul este mai mic decât al unei case, însă spațiul este restrâns și nu ai întotdeauna noroc de vecini liniștiți. O casă îți oferă avantajul unei curți în care te poți relaxa și nu ai ore de liniște pe care trebuie să le respecți, ca la bloc, însă prețul este mai mare, iar îngrijirea acesteia și întreținerea unei curți presupun mai mult timp și efort.

Citeste si:
Nu au nevoie de pământ: 19 plante pe care le poți crește într-un...
Nu au nevoie de pământ: 19...

Zona în care vrei să locuiești

Un alt aspect pe care trebuie să îl ai în vedere încă de la început este locul. Dacă ai un stil de viață activ și preferi distracțiile, atunci centrul orașului sau zonele care oferă posibilități variate de petrecere a timpului liber sunt cea mai bună alegere. Dacă însă îți place să te relaxezi după o zi de lucru într-un mediu calm, fără agitație, cartierele mai îndepărtate de centru îți oferă exact liniștea de care ai nevoie. În plus, prețul unei locuințe care nu se află într-o zonă centrală este considerabil mai mic.

Plimbă-te prin cartier și vezi cât de aproape sunt supermarketurile, stațiile pentru mijloace de transport, dacă sunt amenajate parcuri și zone cu verdeață. Dacă ai copii, ia în calcul apropierea de școli, grădinițe și after-school și ce opțiuni există pentru activități în aer liber sau cluburi și ateliere.

Costurile

Află din timp dacă este nevoie să investești în reparații și renovări, dacă trebuie să schimbi țevi sau să instalezi o centrală termică, dacă vrei să modifici dotările apartamentului și întreabă de la început care sunt costurile lunare ale locuinței pe care vrei să o cumperi. La toate acestea adaugă rata lunară pe care trebuie să o plătești la bancă, dacă ai achiziționat apartamentul cu un credit ipotecar. Evaluează cu mare atenție dacă poți face față cheltuielilor. În cazul în care constați că acestea sunt prea mari, poți alege o locuință cu costuri mai mici de întreținere sau care nu are nevoie pentru moment de îmbunătățiri.

Cumpărarea unei locuințe este una dintre cele mai importante decizii pe care le luăm pe parcursul vieții. Este locul pe care îl vom numi „acasă” timp de mulți ani, așa că nu este o alegere pe care să o facem în grabă, din dorința de a ne muta cât mai repede în noua noastră casă. Nu este un proces rapid, așa că înarmează-te cu răbdare, iar rezultatul va merita toate eforturile!

Citeste si:
Proiect: Contoarele pentru energia termică vor putea fi citite de...
Proiect: Până în 2027,...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.