Încă din cele mai îndepărtate timpuri, machiajul a reprezentat o modalitate de exprimare a personalității, de accentuare sau estompare a anumitor trăsături faciale și de adaptare a complexității, culorilor și texturilor la context și momentul zilei. Preocuparea pentru frumos a reprezentat o constantă pe parcursul timpului, iar produsele de machiaj și tehnicile de aplicare și combinare a culorilor au fost perfecționate și au devenit din ce în ce mai rafinate.

Machiajul, o istorie a frumuseții

Datorăm egiptenilor creionul kohl, care în varianta inițială era fabricat din migdale arse, funingine, extracte din plante și uleiuri. Femeile din Grecia Antică puneau accent pe machiajul buzelor, pe care îl realizau cu un amestec din ceară de albine și oxid roșu de fier. Precursoarea pudrei pe care o folosim astăzi pentru a fixa machiajul a fost pulberea de orez, pe care asiaticii o foloseau pentru a avea un ten de porțelan. Pentru femeia modernă, rolul machiajului a rămas același, însă ritmul de viață alert a atras după sine necesitatea de a avea la îndemână soluții inovatoare și eficiente pentru a obține într-un timp cât mai scurt efectul dorit.

Creativitate nelimitată

Pe măsură ce tehnicile de fabricație ale produselor de machiaj au avansat, iar nevoile au evoluat, fiind mai complexe și mai specifice, produsele au devenit tot mai versatile și inovatoare. Trusele de machiaj au apărut pentru a răspunde nevoii de a avea la dispoziție toate cele necesare unui machiaj complet, într-un singur produs ușor de folosit și de transportat oriunde, fără bătăi de cap.

Deja legendare sau lansate recent, inovatoare, în tonuri neutre sau culori vibrante, trusele de machiaj sunt un accesoriu nelipsit din colecțiile pasionatelor de make-up. Beneficiile sunt nenumărate: poți obține orice tip de machiaj, de zi, seară, pentru un eveniment special, în orice combinație de culori și nuanțe, cu o singură trusă versatilă. Compacte și complete, le poți lua cu tine oriunde, pentru a crea un machiaj de la zero sau pentru eventuale retușuri, fără a avea nevoie de mai multe produse diferite.

Pentru buze, sprâncene, pleoape sau gene, trusele de machiaj sunt disponibile într-o varietate de culori și tonuri, discrete sau intens pigmentate și ai la dispoziție nenumărate variante de combinații pentru a obține efectul dorit. Nuanțele pentru machiajul ochilor, sprâncenelor și buzelor sunt atent alese pentru a acoperi o paleta cât mai largă de culori și texturi, mate sau sidefate, potrivite cu orice culoare a ochilor sau a tenului.

Citeste si:
Lasă-ți tenul să respire: 10 metode prin care vei arăta impecabil...
Lasă-ți tenul să respire: 10...

Culori, nuanțe și texturi fascinante

Fie că ești începătoare sau tehnicile de machiaj mai au puține secrete pentru tine, produsele cosmetice și accesoriile sunt instrumentele care te ajută să realizezi machiajul potrivit pentru orice ocazie și moment al zilei.

Dacă urmezi câteva reguli simple de aplicare și combinare a culorilor și texturilor, vei obține de fiecare dată un machiaj impecabil. Conform teoriei culorilor, care este ghidul pentru aplicarea corectă a machiajului feței, nuanțele complementare au rolul de a se evidenția unele pe celelalte, punând în valoare o anumită trăsătură pe care vrei să o accentuezi. Indiferent de nuanțele alese, care în mod ideal trebuie să fie potrivite cu nuanța ochilor și a tenului, rolul machiajului este de a da feței strălucire și prospețime.

Însă, nu uita că, uneori, frumusețea machiajului stă în creativitate și în încălcarea regulilor; un stil ieșit din norme, dar fără a exagera, te poate scoate rapid din anonimat și te ajută să îți exprimi individualitatea într-un mod neașteptat.

Alege combinațiile de culori preferate, experimentează cu nuanțe și texturi diferite, îndrăznește să ieși din când în când din zona de confort și să încerci ceva nou, neașteptat, exprimă-ți personalitatea cu creativitate și nu uita că frumusețea nu are reguli!

Citeste si:
Un zâmbet mai alb: 6 trucuri de machiaj pentru o dantură de invidiat
Un zâmbet mai alb: 6 trucuri...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.