Colegiul Universitar Spiru Haret continuă admiterea pentru specializările Asistent medical generalist şi Detectiv Particular până în data de 31 august. Admiterea pentru anul şcolar 2020 – 2021 la una din calificările profesionale din cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret se face pe bază de dosar şi interviu. Candidaţii pot opta pentru o specializare în limita locurilor disponibile.

Profesia de asistent medical este o profesie vocaţională în care ai de învăţat în fiecare zi şi care presupune dăruire şi implicare permanentă. Colegiul Universitar Spiru Haret organizează înscrieri la specializarea Asistent Medical Generalist la centrele sale din Bucureşti şi Craiova. Viitorii cursanţi pot opta pentru unul din cele 90 de locuri.

Profesia de asistent medical este una dintre cele mai căutate la nivel mondial. Cei care aleg acest traseu profesional sunt atraşi de o carieră dinamică, ce presupune totodată şi multe provocări. Asistentul medical are un rol esenţial atât în procesul de îngrijire al pacientului, cât şi în ceea ce priveşte consilierea acestuia.

Colegiul Universitar Spiru Haret oferă celor interesaţi oportunitatea de a-şi construi o carieră în domeniul SANITAR. Aici, cursanţii vor beneficia de pregătire educaţională la standarde ridicate, fiind îndrumaţi la fiecare pas de cadrele didactice, specialişti în domeniu, cu experienţă vastă. Partea teoretică va fi completată de partea practică (workshop-uri, seminarii, internship-uri sau stagii de practică), prin intermediul căreia viitorii cursanţi îşi vor dezvolta competenţe şi abilităţi necesare în practicarea profesiei de asistent medical.

După obținerea calificării profesionale, cursanții vor avea acces la unele dintre cele mai căutate profesii la nivel european, putând opta să profeseze în orice stat membru. Diploma obținută la finalul anilor de studii este recunoscută la nivelul Uniunii Europene prin directiva 2005/36/CE.

Citeste si:
Poveşti de succes ale absolvenţilor Universităţii Spiru Haret
Poveşti de succes ale...
Citeste si:
Te inteapa inima? Afla care ar putea fi cauza
Te inteapa inima? Afla care...

Detectiv Particular este altă specializare foarte atractivă în rândul celor interesaţi de o carieră în investigații și intelligence-ul privat. Colegiul Universitar Spiru Haret pune la dispoziţia viitorilor cursanţi 60 de locuri, iar durata studiilor este de 2 ani.

Viitorul profesiei de detectiv particular în România este unul promiţător, potrivit Mariei Bumbaru, Președinte al Asociației Naționale a Detectivilor din România.

Vin oameni cu pasiune, cu abilitatea de a folosi un calculator, eliberați de multe prejudecăți și mentalități, care vorbesc cel puțin o limbă străină, capabili să răspundă provocărilor profesionale, ambițioși, care înțeleg să studieze, să se pregătească temeinic și mai ales înțeleg că înainte de a câștiga – trebuie să investești!

Citeste si:
Ministrul Educatiei: Imi doresc ca la Bacalaureat, elevii de la...
Ministrul Educatiei: Imi...

Personal, depun eforturi pentru a convinge că succesul în această profesie este o rețetă compusă din pregătire profesională permanentă, muncă, viziune și talent personal.”, mărturiseşte aceasta.

Cei cărora le place să îşi forţeze limitele şi să găsească soluţii atipice la diverse situaţii pot deveni cursanţi din toamnă la Colegiul Universitar Spiru Haret.

Detectivul particular va fi titularul unei diplome în baza căreia va fi capabil să îndeplinească funcţii calificate, de conducere, coordonare şi administrare în cadrul unei societăţi de detectivi. De asemenea, poate îndeplini şi funcţii operative în cadrul societăţilor de detectivi.

Citeste si:
Tariceanu, despre Olguta Vasilescu: Are un profil politic foarte bun
Tariceanu, despre Olguta...

Taxa anuală de şcolarizare este de 2500 lei şi se achită în 4 rate conform contractului anual de studii.

Candidaţii care doresc să urmeze aceste cursuri se pot înscrie:

– pentru Colegiul universitar pentru învăţământ terţiar Bucureşti, la sediul din Bucureşti, Șos. Berceni, nr.24, e-mail: sanitara.bucuresti@spiruharet.ro – Domeniul SANITAR; colegiuluniversitar@spiruharet.ro – Domeniul SERVICII, telefon 0721.808.577;

– pentru Colegiul universitar pentru învăţământ terţiar Craiova, la sediul din Craiova, strada Vasile Conta, nr. 4, sanitara.craiova@spiruharet.ro – pentru toate domeniile, telefon 0747 620 585.

***

Despre Colegiul Universitar Spiru Haret

Colegiul Universitar Spiru Haret este o instituţie de învăţământ terţiar (postliceal), parte a Universităţii Spiru Haret ce oferă calificări profesionale de nivel 5 în domeniile SANITAR, INFORMATICĂ, SERVICII şi PRODUCŢIE MEDIA, practicând o politică expansivă ce vizează dezvoltarea viitoare şi pe alte arii profesionale de interes.

Colegiul își propune să ofere cele mai bune servicii educaționale prin organizarea unui climat stimulativ de învăţare care să genereze performanţa și, prin dezvoltarea individuală a elevului într-un mediu sigur, pregăteşte absolvenţi capabili să se integreze eficient în societate.

Ne găsești aici:

https://www.facebook.com/ColegiulUniversitarSpiruHaret/



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.