Atunci când decid să înființeze o companie, antreprenorii știu că orice cheltuială contează în planul general de acțiune. Există, bineînțeles, o serie de cheltuieli obligatorii, asumate, dar există și metode care te pot ajuta să cheltui mai puțin sau să fii mai eficient în gestionarea bugetului.

Imprimarea documentelor

Consumabilele costă din ce în ce mai mult, motiv pentru care a devenit o adevărată miză pentru companii să găsească soluții pentru reducerea bugetelor dedicate. Una dintre soluții poate fi un model de imprimanta multifunctionala, care combină, de fapt, mai multe instrumente în același aparat, consumă mai puțină energie și are nevoie de un timp mai scurt pentru a se încălzi și pentru a tipări. În mod incontestabil, o astfel de imprimantă te poate ajuta să reduci factura de energie electrică, grație unor tehnologii de imprimare dezvoltate de mărci cărora le pasă atât de mediu, cât și de buzunarul tău.

Alegerea tehnologiei de tipărire este importantă, pentru că influențează costurile lunare în acest sens ale unei companii. În acest caz, trebuie să iei în considerare nevoile lunare, dar și dacă vei avea nevoie să tipărești documente doar în alb-negru sau și color. De asemenea, poți alege cartușe de capacitate mare, care îți permit să imprimi un volum generos de pagini. Nu în ultimul rând, poți folosi hârtie reciclată standard sau să tipărești documentele față-verso, pentru a limita cheltuielile. Costurile alocate imprimării vor fi eficientizate, dacă vei alege modelul și tehnologia de imprimare cele mai potrivite afacerii tale.

Timpul costă bani

Folosește un software de management al timpului, care te poate ajuta să știi cu exactitate ce perioadă aloci fiecărui proiect. În funcție de acest aspect, poți apoi să îți planifici mai ușor următoarele proiecte. Dacă ai angajați, acest program îți poate fi util atunci când trebuie să stabilești ce sume să le plătești, în mod corect. Nu va mai trebui să rotunjești orele de program sau să plătești un angajat care întârzie frecvent.

Software-uri și aplicații gratuite

Folosește software-uri și aplicații gratuite sau ieftine, atât cât este posibil. Există numeroase instrumente online gratuite. De asemenea, profită de perioadele de testare pentru diverse aplicații, pentru a decide dacă merită să investești în ele.
În ceea ce privește amenajarea sediului companiei, cumpărarea de consumabile, accesorii și chiar a unei mașini de serviciu, poți apela la varianta second hand. Caută magazine specializate, folosește un dealer auto autorizat. Prețurile pe care le cauți pot fi reduse rapid cu mai mult de jumătate, fără a face rabat la calitate. Important este să aloci timp acestei activități, pentru că te va ajuta să economisești sume importante de bani.

Citeste si:
Ciolacu:Dacă v-ați opri din furat, ați avea bani pentru pensii și...
Ciolacu îi atacă dur pe...
Citeste si:
Te inteapa inima? Afla care ar putea fi cauza
Te inteapa inima? Afla care...

Monitorizează cheltuielile

Cu ajutorul unui program de gestionare a cheltuielilor, poți fi sigur că ai o imagine de ansamblu bună asupra bugetului companiei. Poți să îți cunoști situația financiară și să faci modificări acolo unde este necesar. Poți compara cheltuielile legate de un proiect cu cele ale unora similare. Vei afla cauzele pentru care ai făcut cheltuieli mai mari și vei putea remedia situația.

Angajează stagiari

Mulți studenți sunt interesați să se alăture unor companii pentru o perioadă scurtă sau medie, pentru a afla mai multe despre profesia vizată și pentru a câștiga experiență. Pentru că scopul lor principal nu se limitează la câștiguri materiale, stagiarii te pot ajuta să reduci costurile companiei. Desigur, în schimb, ești obligat să le oferi instruire, dar, la finalul stagiului, în situațiile optimiste, vei avea un student competent, care nu a dezvoltat obiceiuri proaste într-o altă companie, care este motivat să te impresioneze. În plus, dacă se descurcă bine, poate deveni unul dintre angajații tăi.

Antreprenorii pot folosi diverse tactici pentru a limita cheltuielile și pentru a anticipa costuri neprevăzute care pot apărea în cursul anului. Sfaturile de mai sus te pot ajuta să controlezi mai bine bugetul în acest sens și să îți maximizezi șansele de reușită.

Citeste si:
O companie oferă 2.000 lire iubitorilor de carne pentru a deveni...
O companie oferă 2.000 lire...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.