Vara te va duce cu gândul la noi posibilități și te poate face să-ți dorești o casă de vacanță, retrasă, aproape de natură și de comunitățile de la sat. Poți construi sau cumpăra o casă de vacanță, perfectă pentru familia ta și prieteni, pe care o poți transforma ulterior și într-o mică pensiune primitoare. În funcție de buget și posibilități, va trebui să stabilești ce-ți dorești de la casa de la țară înainte de a începe construcția sau renovarea acesteia. Iată câteva idei despre ceea ce implică acest plan:

Racordarea la utilități

Aspectul negativ al unei case la țară îl reprezintă, în primul rând, lipsa utilităților, precum gaz sau curent. În cazul curentului, există multe sate care beneficiază de electricitate, însă dacă vrei să cumperi sau să construiești casa într-o zonă izolată, nu vei putea să folosești sursele clasice de electricitate. În schimb, poți opta pentru panouri solare, iar de apă caldă te poți bucura cu ajutorul unui boiler. Tehnologia din prezent îți oferă o mulțime de opțiuni când vine vorba de utilitățile pe care le poți avea la dispoziție, chiar dacă alegi să te retragi cât mai departe de oraș.

Rețeaua de apă sau canalizare poate lipsi în zona în care ai casa, dar există și la acest capitol opțiuni la îndemână, precum pompele submersibile. Dacă nu există o rețea publică de canalizare în zonă, va trebui să construiești o fosă septică. Se vor aduna câteva costuri în plus dacă trebuie să-ți faci un sistem de canalizare propriu, însă dacă stai doar de câteva ori pe an în casa de vacanță de la țară, întreținerea acestuia nu va fi foarte costisitoare.

Materialul de bază

În funcție de preferințe și nevoi, trebuie să alegi materialul din care vrei să faci casa sau cum să fie cea pe care o cumperi.

Citeste si:
4 sfaturi ca să economisești bani pentru construcția casei tale
4 sfaturi ca să economisești...

Casa din lemn

Casele din lemn sunt potrivite pentru cei care apreciază stilul rustic și își doresc să aibă o cabană aproape de pădure sau o casă mică aproape de Delta Dunării. Aceasta prezintă și o serie de avantaje precum:


  • costuri reduse la achiziția materialului;

  • construirea rapidă;

  • risc seismic redus;

  • izolare termică eficientă;

  • fundații simple.

O construcție din lemn este perfectă pentru casa de la țară, mai ales dacă o moștenești sau cumperi una care îndeplinește toate așteptările tale. Casele din lemn sunt mai greu de întreținut, deoarece lemnul trebuie lăcuit și recondiționat o dată la cinci ani. În schimb, ele îți oferă avantajul de a le putea amenaja mai ușor, deoarece ai parte de o anumită flexibilitate în ceea ce privește poziționarea geamurilor sau a ușilor. Dacă vrei să construiești de la zero o casă la țară, poți cere sfatul unui arhitect care te va ajuta să decizi ce materiale sunt potrivite în funcție de zonă, pământ și suprafață.

Casa din cărămidă

Perfectă pentru periferia unui oraș, casa din cărămidă este o alegere bună dacă îți dorești ceva contemporan și dacă vrei să ai o casă rezistentă pe termen lung, cu minimum de întreținere. Printre avantajele casei din cărămidă se numără:

Citeste si:
Alege să lucrezi cu profesioniști dacă îți dorești un șemineu pe viață
Alege să lucrezi cu...

  • rezistența la umezeală;

  • eficiența energetică ridicată;

  • caracteristicile antifonice;

  • rezistența la dăunători;

  • înălțime fără restricții.

În vreme ce casele din lemn au maximum un etaj în plus, cele din cărămidă pot fi construite pe mai multe etaje, respectând normele și autorizațiile primite de la autorități. Acestea sunt mai reci decât casele din lemn, dar au nevoie de mai puține lucrări pentru întreținere. O dată la zece ani va trebui să repari zonele ciobite sau să aplici un nou strat de var.

Casa de la țară poate fi rustică sau modernă, dar asigură-te că se potrivește în peisajul general. Există multe zone din țară în care casele, chiar și cele recondiționate, trebuie să urmeze un anumit tipar în ceea ce privește construcția, culorile și materialele folosite. O casă de la periferia unui oraș poate fi impunătoare, modernă, dar una dintr-un sat transilvănean va trebui să respecte specificul zonei.

Citeste si:
Ministrul Economiei: "Vom incepe sa producem masti si echipamente...
Ministrul Economiei: "Vom...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.