Devine tot mai evident că una din utilitățile obligatorii pentru o casă care are și curte este fântâna sau un puț de apă. Apa din surse proprii, cum sunt aceste alternative, oferă soluții foarte bune pentru a asigura o serie de avantaje pe care trebuie să le iei în calcul, de la siguranța de a avea apă, până la cele financiare, căci apa din curtea proprie nu costă nimic.

Ce este un hidrofor?

Este un aparat electromecanic care are rolul de a menține constantă presiunea apei într-o rețea. Hidroforul ia apa dintr-o sursă și o trimite, cu o anumită presiune, acolo unde este necesară. Sistemul este relativ simplu și, atașat unei surse de apă de tipul fântână sau puț, va putea scoate apă pentru nevoile casei sau pentru udatul grădinii, pentru a spăla mașina ori pentru a amenaja o fântână arteziană.

Oricine locuiește la casă, indiferent dacă este în mediul rural sau urban, știe că există perioade, uneori zile întregi, în care presiunea din rețeaua publică scade sau, și mai rău, apa se oprește. Dacă ai o fântână în curte sau un puț, cu oglinda apei la maximum opt metri adâncime, o pompa de apa te va ajuta să ai mereu apă la o presiune mulțumitoare.

Există multe tipuri de astfel de hidrofoare. Au date tehnice diferite, astfel că există un model perfect pentru fiecare situație în parte. O astfel de pompă pentru apă este cu adevărat utilă dacă este calibrată la nevoile reale ale casei și familiei, dar este și un aparat care oferă siguranță în situații speciale. Dacă folosește apă din puț, costurile se limitează la energia electrică folosită de motorul electric al hidroforului și atât!

Citeste si:
Mugur Mihăescu, către Orban: „Opriţi asasinarea economică a...
Mugur Mihăescu, mesaj pentru...

Ce poți face cu un hidrofor?

Iată doar câteva exemple unde o astfel de mașinărie, care scoate apa din fântâna din curtea casei, este de folos:

  • Menține constantă presiunea apei în instalațiile din casă;
  • Acoperă nevoia de apă caldă și rece a familiei, în cazul în care nu există o altă sursă de apă;
  • Poate duce apă pentru irigarea unei grădini;
  • Poate fi folosit pentru a alimenta cu apă aspersoarele din grădină;
  • Poți umple o piscină;
  • Poți amenaja o fântână decorativă în curtea casei;
  • Poți spăla mașina.

Evident, utilitățile unui hidrofor depășesc această listă. Este suficient să-ți imaginezi cât de complicată devine viața într-o casă în care locuiesc 2-4 persoane și unde apa nu curge mai mult de câteva ore, și vei descoperi ce uriașe avantaje există dacă ai o fântână în curte din care nu trebuie să scoți apă cu găleata, pentru că ai o pompă care face asta.
Un hidrofor își dovedește în mod special utilitatea mai ales în cazul caselor care au curte, pentru că îți permite să folosești apă pentru multiple necesități, cu un cost foarte mic.

Economie de apă și curent

Nu consumă foarte mult curent, iar apa pe care o scoate este mereu în raport direct cu cantitatea de apă folosită. În plus, hidroforul pornește exact atunci când este nevoie de el și funcționează doar atât timp cât este necesar. În felul acesta eficiența este maximă, iar costurile rezonabile. Ideal este să fie cuplat cu un rezervor de apă, iar capacitatea optimă pentru o familie este undeva la 50 de litri. Se face astfel economie de curent, hidroforul pornind mereu când rezervorul ajunge la jumătate.

Pompa poate fi folosită și pentru utilizarea apei de ploaie, asta dacă locuința are un sistem inteligent construit de colectare a apei pluviale într-un bazin amplasat sub sol, soluția fiind aplicată din ce în ce mai des pentru locuințele inteligente.

Citeste si:
Fetiță de trei ani, ucisă în propria curte de un TIR scăpat de sub...
O fetiță de trei ani a fost...

Culoarea pe care o au aceste pompe de apă nu are nicio legătură cu scopul lor, ea fiind o alegere a producătorului și atât. Adică cele roșii nu sunt pentru apă caldă, iar cele albastre nu sunt destinate exclusiv circulării apei reci.

În cazul în care oglinda apei în puț este mai jos de opt-nouă metri, aceasta fiind varianta ideală pentru un hidrofor clasic, există pompe de apă care pot face treabă foarte bună și dacă sursa este la mai mare adâncime. Astfel, se poate folosi o pompă cu ejector, pentru adâncimi de la 15 la 40 de metri, sau o pompă submersibilă la adâncimi mai mari de 40 de metri.

Hidroforul trebuie instalat într-un loc special amenajat și ferit de îngheț. Poate sta afară la temperaturi mai mici de zero grade, dar numai dacă este golit complet de apă.

Dacă îți faci probleme din cauza debitului pe care un hidrofor îl poate asigura dintr-o fântână, află că această chestiune se poate rezolva prin eventuala decolmatare a acesteia. Dar, de regulă, fântâna din care se scoate apă nu seacă niciodată!

Citeste si:
Ce criterii trebuie să iei în considerare atunci când vrei să...
Ce criterii trebuie să iei în...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.