Criza care se desfășoară încă sub ochii tuturor ne poate învăța multe despre situațiile neprevăzute și cum pot afecta acestea întreaga societate. Anumite sectoare din afacerile întregii lumi se află acum sub amenințarea insolvenței, iar în România există deja sute de mii de contracte de muncă suspendate. Cheltuielile surpriză iau acum o nouă întorsătură și pun într-o lumină diferită economiile la nivel individual și familial. Iată care sunt categoriile de cheltuieli neprevăzute cel mai des întâlnite și cum trebuie să te pregătești pentru imprevizibil:

Urgențe de sănătate

Sănătatea este mereu pe primul loc, iar multe dintre situațiile periculoase și neprevăzute sunt reprezentate de urgențele medicale. Fie că este vorba de un accident sau de diagnosticarea unei boli grave, este de preferat să nu ai și alte griji dacă ajungi într-un astfel de moment. Grija față de starea de bine și importanța unui stil de viață echilibrat este un gând care poate apărea mai des în perioade precum cea pe care o trăim cu toții acum – pandemie și o posibilă criză economică. De asemenea, dacă ai o familie și copii sau părinți în etate, trebuie să faci tot posibilul pentru a te asigura că viața lor nu depinde niciodată de lipsa finanțelor.

Cum te pregătești pentru urgențe medicale

Un cont de economii poate rezolva o multitudine de probleme imprevizibile. Chiar dacă ani de zile poți trăi fără grija zilei de mâine și îți poți asuma anumite riscuri, vine un moment în viață în care trebuie să fii pregătit. Poate treci printr-o perioadă între joburi și nu beneficiezi de asigurare de stat, poate problemele de care suferi ar fi tratate cu succes la o clinică privată – toate aceste scenarii impun un buget considerabil pentru a trece cu bine prin ele. Poți începe chiar azi, în timpul unei situații pe care nu credeai că o vei trăi vreodată. Vestea bună este că acum există conturi de economii pe care le poți deschide direct din aplicatia de banking. Acest lucru te va scuti de drumuri non-urgente pe care trebuie să le eviți în perioada stării de urgență.

Șomaj sau crize economice

Angajații și IMM-urile sunt cele mai vulnerabile categorii pe timpul unei crize precum cea cauzată de pandemia de Covid-19. Indiferent de sectorul din care faci parte, trebuie să te pregătești mereu în cazul în care peste o săptămână sau o lună situația se va schimba radical. Felul în care astfel de necunoscute pot afecta populația nu poate fi controlat, iar de cele mai multe ori nu poți face mai mult decât să aștepți ca totul să revină la normal sau să observi o schimbare în bine.

Cum te pregătești pentru șomaj sau crize economice

Dacă ai un job care nu poate fi adaptat la munca de acasă, îți poți deschide orizonturile prin noi skill-uri. Poți schimba complet domeniul în care lucrezi sau poți învăța câteva lucruri noi care să te ajute să-ți găsești un nou loc de muncă în situația în care vei fi concediat. Nu uita că și hobby-urile se pot transforma în afaceri, așa că dacă te pricepi cu adevărat la ceva, nu ezita să te concentrezi pe pasiunea ta. S-ar putea să te salveze într-un moment dificil.

Citeste si:
Top 3 joburi part-time din care poți obține venituri peste medie
Top 3 joburi part-time din...

Dacă ești antreprenor, trebuie să ții cont de fluxul financiar și să eviți cheltuielile care nu sunt absolut necesare. La fel ca în viața personală, afacerea ta trebuie să dispună de economii care o vor ține pe linia de plutire într-o situație dificilă.

Reparații pentru casă sau mașină

Nevoia de reparații poate apărea când te aștepți mai puțin atât în cazul mașinii, cât și în cazul casei. De la instalații electrice care trebuie înlocuite în totalitate în casă, la defecțiuni ale mașinii – toate acestea te pot obliga să scoți sume mari din buzunar. Atenție însă: dacă reparația ajunge la 10% din prețul mașinii minus cheltuieli, respectiv 1% în cazul casei, reparațiile nu merită o astfel de sumă.

Cum te pregătești pentru reparațiile pentru casă sau mașină

La această categorie se poate discuta mai degrabă despre evitarea reparațiilor și a cheltuielilor aferente. Mașina și casa pot fi protejate suficient de evenimente neprevăzute dacă ai asigurări puternice, care acoperă o arie mare de evenimente. De asemnea, întreținerea și optarea pentru echipamente, piese și instalații de calitate te vor scuti de cheltuieli prea mari apărute brusc. Nu uita că mașina trebuie să beneficieze de revizii periodice, în funcție de recomandările producătorului. Găsește un mecanic bun cu care te poți împrieteni și vei avea parte de cele mai bune servicii.

Citeste si:
Aplicație pentru pisici: Află starea de sănătate a animalului tău!
Aplicație pentru pisici: Află...

Pentru cheltuielile neprevăzute trebuie să te pregătești cu economii sau să eviți în totalitate asemenea situații. Pune deoparte cât îți permiți în fiecare lună și evită cheltuielile inutile, măcar pentru anumite perioade de timp. Pentru a nu fi luat prin surprindere de diferite evenimente nefericite, învață din răspunsul la criza cauzată de noul coronavirus și fă o analiză a situației tale.


Despre autor:


Ultima actualizare: 23 Aprilie 2020 - 09 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.