Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române, prin care şi-a exprimat "preţuirea" şi "recunoştinţa" pentru militarii români, care îşi fac datoria faţă de ţară, cu devotament şi onoare, în teatrele de operaţii sau pe teritoriul naţional, informează Agerpres.
„Ziua Armatei Românei mă face să îmi plec capul şi să am un gând pios faţă de militarii care şi-au sacrificat viaţa pentru naţiune şi pentru România. Îmi aduc aminte, cu recunoştinţă şi respect, de bunicul meu şi de toţi veteranii din cel de-al doilea Război Mondial care au suferit, au fost luaţi prizonieri, au murit sau au fost răniţi în confruntările cu cei care aduceau teroarea şi moartea", a scris Vela, pe Facebook.
„Suntem echipă, mai ales în aceste vremuri tulburi, pentru că ne iubim patria şi neamul. La mulţi ani Armatei României!", a completat ministrul de Interne.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro