Avocatul Poporului, Renate Weber, considera ca primarul municipiului Targu Mures, Dorin Florea, greseste profund atunci cand vorbeste despre modul selectiv de acordare a alocatiilor, acest venit fiind un drept al copilului, nu al parintilor.

"Am vazut ca imediat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii s-a sesizat si cred ca asta e ceea ce trebuia facut, pentru ca deocamdata suntem la nivelul doar al unei declaratii, nu poate, nu are cum nici autoritatea locala sa ia vreo alta masura, (...) e o declaratie nefericita - e prea putin spus, pentru ca nu asa se face o politica de planificare familiala, prin astfel de vorbe. Copii faci indiferent de ce spune sau nu primarul sau o autoritate. Dansul lega acordarea alocatiilor, deci beneficiile, de indeplinirea unor criterii. Imi pare rau sa-i spun, dar aici cred ca greseste profund, dreptul la alocatie e al copilului, nu al parintilor copilului. Vom vedea ce va decide CNCD", a spus Weber.

Weber a afirmat ca nu s-a sesizat in acest caz pentru ca e vorba doar de o declaratie.

"Nu ne-am sesizat strict pentru ca e vorba doar de o declaratie, dar nici nu am avut cand, pentru ca ieri s-a intamplat totul si noi astazi dimineata am fost aici, deci vom continua sa discutam pe tema asta. (...) O asemenea declaratie produce rau. (...) Noi avem in lucru un raport care se cheama 'Discursul instigator la ura' si, din pacate, astfel de declaratie e clar ca induce in opinia publica ideea ca anumite categorii de persoane care provin dintr-un anume mediu social sau de o anumita etnie, vezi Doamne, ele sunt cele care sunt predispuse sa foloseasca legea intr-un mod cu care domnul primar nu ar fi de acord", a mentionat Avocatul Poporului, dupa ce a semnat un Memorandum de Intelegere cu Reprezentanta UNICEF in Romania, noteaza Agerpres.

In opinia lui Renate Weber, declaratia edilului din Targu Mures nu va produce alte consecinte, insa ea este de parere ca aceia care se afla in fruntea unei autoritati trebuie sa se gandeasca de doua ori ce spun, cu atat mai mult cand e vorba despre scris, pentru ca textul a fost postat pe o platforma de socializare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.