13 Martie 2019 , 15:02 in Yuppy
Fostul presedinte Traian Basescu comenteaza sustinerea de catre FIDESZ a autonomiei Tinutului Secuiesc, intr-un interviu acordat unui jurnalist maghiar, informeaza hotnews.ro.

"Ieri, dupa votarea in Consiliul National al PMP pentru excluderea FIDESZ, jurnalistul maghiar Kulcsar Arpad a solicitat un interviu. Il redau mai jos.

1. Domnul Basescu a zis ca locul lui Fidesz nu este in EPP, ci intre
marxistii. La cine se referea domnul Basescu mai exact?

R. Informatia este gresita, atunci cand m-am referit la partidele marxiste din UE, care isi spun partide progresiste, nu m-am referit la FIDESZ.

2. Care este mai problematic, ca Fidesz sustine autonomia Tinutului Secuiesc, sau ca nu respecta contractele europene?

R. Ambele aspecte sunt in mod egal problematice pentru FIDESZ si iata de ce:
a) Sustinerea autonomiei Tinutului Secuiesc:

  • Contravine Constitutiei Romaniei, iar sustinerea acestui lucru de catre demnitari ai Ungariei si ai FIDESZ este un amestec grosolan al tarii vecine in treburile interne ale Romaniei;
  • In perioada cand Romania s-a aflat sub ocupatia URSS, prin vointa lui Stalin, in Romania a existat Regiunea Autonoma Maghiara ce cuprindea, aproximativ, actualele judete Covasna, Harghita si Mures. Regiunea a fost desfiintata in 1968, la cativa ani dupa retragerea Armatei Sovietice de pe teritoriul Romaniei, odata cu reorganizarea administrativa a tarii. Este ciudat ca si Stalin si FIDESZ au aceeasi viziune politica.
b) Toate statele membre ale UE au negociat, au semnat si au ratificat in parlamentele nationale Tratatul de Aderare. In Tratat sunt mentionate competentele exclusive ale UE si competentele partajate intre UE si guverne. Din moment ce un astfel de Tratat a fost ratificat, tara, oricare ar fi ea, a cedat o buna parte din suveranitate catre UE. Din pacate, FIDESZ a accentuat in ultimii ani un discurs suveranist care nu este corespunzator statutului de stat membru UE.

c) Si mai aveti voi o problema, dragi vecini. Ce va veni sa tot vorbiti de Tratatul de la Trianon? Pe cine credeti ca impresionati? Consolati-va si impacati-va cu propria istorie. Ati pierdut razboiul, ati pierdut imperiul, salut. Istoria nu-i ceas s-o dai inapoi.

3. Mai sunt partide care trebuie excluse din EPP? De pilda aliatul lui Fidesz din Romania, UDMR?

R. UDMR este un partid romanesc ce reprezinta parte din cetatenii romani de etnie maghiara, partid cu care partidele din Romania au gasit intotdeauna solutii care sa consolideze drepturile celor 18 minoritati ce traiesc pe teritoriul Romaniei. Cred ca apartenenta UDMR la PPE este un lucru bun, la fel cum consider ca este un lucru bun ca UDMR este in Parlamentul Romaniei.

4. Aveti cumva propuneri despre cine ar trebui sa devina membru in EPP in locul lui Fidesz? Totusi, partidul european va pierde cam 12 europarlamentari in cazul Excluderii, cumva trebuie inlocuiti acei europarlamentari, nu?

R. FIDESZ nu va putea fi inlocuit in PPE, dar nimic nu este pierdut. Este posibil ca pana pe 20 martie, chiar FIDESZ sa aibe o perioada de reflectie si sa-si ajusteze parte din abordarile anti-europene, ceea ce ar putea duce la o reanalizare a PPE cu privire la excluderea FIDESZ.

5. Cine este forta politica din Ungaria acum cu care se poate coopera cel mai bine?

R. Socialistii de la voi nu-mi plac. Eu am fost un om politic ce a avut o buna relatie si cu Victor Orban si cu FIDESZ. Dar pentru mine orice buna relatie se incheie atunci cand incerci sa incalci ordinea constitutionala a tarii mele", se arata intr-o postare pe Facebook a fostului sef de stat.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Basescu, despre Tinutul Secuiesc: Ati pierdut razboiul, ati pierdut imperiul, salut!.


Ultima ora din Yuppy pe 9AM