"Prin legea offshore, PSDragnea si ALDE au dinamitat interesul de securitate energetica al Romaniei, au alungat investitorii straini si au crescut dependenta de gazul rusesc, pentru ca, daca nu vom incepe investitiile in Marea Neagra (...), vom creste dependenta de gazul rusesc. Nu inteleg de ce ieri domnul Dragnea, de la tribuna Parlamentului, ne-a spus cu mandrie ca va creste independenta energetica a Romaniei si ca gazele romanesti nu vor ajunge in Ungaria. Nimic mai fals! Dansul ne-a spus ca 50% din productie va fi vanduta in Romania, eu ii spun ca n-a citit legea - 50% din productie va fi vanduta pe platformele de tranzactionare din Romania. Asta nu impiedica firmele unguresti si pe nimeni din exterior sa vina sa cumpere gazul din Romania sau sa faca contracte bilaterale pe restul de 50%", a declarat Popescu la Parlament.

Potrivit deputatului, aceasta lege poate avea drept rezultat retragerea investitorilor, iar statul roman poate pierde miliarde de euro. El l-a intrebat public pe Liviu Dragnea daca are vreo intelegere cu guvernul ungar, pentru ca, spune el, nu a existat nicio reactie ferma a autoritatilor fata de declaratiile ''provocatoare'' ale ministrului de Externe ungar si directorului transportatorului national de gaze din Ungaria prin care au afirmat practic: "voi nu aveti ce face cu gazele, vi le luam", scrie Agerpres.

Camera Deputatilor a adoptat luni proiectul de lege privind unele masuri necesare pentru implementarea operatiunilor petroliere de catre titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore.