Nathalie Loiseau a declarat, pentru Le Journal du Dimanche, ca pisica ei miauna tare in fiecare dimineata, pentru a fi lasata afara, iar cand i se deschide usa refuza sa iasa din casa.
"Ma trezeste in fiecare dimineata si miauna zgomotos pentru ca vrea sa iasa afara si apoi cand deschid usa sta pe loc, indecisa si se holbeaza la mine cand il scot afara”, a declarat Loiseau.
Ea va fi principala candidata a La Republique En Marche, partidul presedintelui francez Emmanuel Macron, la alegerile europarlamentare si va concura direct cu lidera de extrema-dreapta Marine Le Pen.
Deputatii din Camera Comunelor de la Londra au votat, saptamana trecuta, impotriva acordului de Brexit negociat de premiera Theresa May cu UE. Deputatii ar urma sa decida miercuri daca vor sa excluda sau nu un Brexit fara acord. Iar apoi se va vota din nou pentru amanarea datei oficiale de Brexit, scrie dw.com.

Despre autor:

Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Brânza de Burduf de la Ferma Cățean, premiată la Great Taste Awards, Oscarul...
Sursa: retail.ro
-
Dragoș Nicolaescu (angel investor) e speaker la Startup Elites. Ce poți...
Sursa: start-up.ro
-
Samsung integrează plastic din plase de pescuit în Galaxy Z și Galaxy Buds2 Pro
Sursa: green.start-up.ro
-
Părintele Necula: citate, vorbe înțelepte și cugetări care îți redau credința...
Sursa: garbo.ro
-
Un nou scandal între Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău. Artista nu l-a lăsat...
Sursa: kudika.ro
-
OTP Bank România, pierdere de 14 milioane de lei în primul semestru din 2022
Sursa: futurebanking.ro
-
Top 10 industrii cu cele mai mari salarii din România
Sursa: wall-street.ro