Yuppy18 Decembrie 201816:20

Lectura de 2 minute

Compania americana Vitaminwater a lansat in urma cu cateva zile un concurs insolit, in cadrul caruia participantii sunt invitati sa traiasca 365 de zile fara smartphone si fara tableta, pentru a castiga o recompensa de 100.000 de dolari, informeaza marti cnews.fr.

Primul pas care trebuie trecut pentru a fi selectionat: fiecare candidat trebuie sa indice, in limba engleza, ce va face in timpul lui liber timp de un an sau motivele pentru care renunta la dispozitivele mobile. Explicatiile vor trebui sa fie publicate fie pe Instagram, fie pe Twitter, urmate de doua hashtag-uri: #NoPhoneforaYear si #Contest.

Aceste texte vor fi examinate in cele mai mici detalii, au prevenit reprezentantii companiei americane. Astfel, nivelul de creativitate al textelor publicate va conta destul de mult (30% din nota finala), la fel ca umorul, ortografia, calitatea videoclipurilor si a fotografiilor publicate, dar si integrarea candidatilor in imaginea de marca a companiei. Textele vor trebui sa fie "unice" si "originale". In final, un singur internaut va fi selectionat, scrie Agerpres.

Candidatul ales pentru acest concurs insolit va trebui sa semneze apoi un contract, care il va obliga sa utilizeze in locul unui telefon mobil de ultima generatie un telefon fabricat in 1996 - altfel spus, un "dinozaur" in materie de tehnologie si un veritabil "handicap" in lumea digitalizata si ultraconectata din zilele noastre. Daca fericitul ales cedeaza dupa sase luni, el va primi doar 10.000 de dolari in loc de 100.000 de dolari.

Desi candidatul nu are dreptul sa foloseasca nici smartphone-uri, nici tablete, el va putea totusi sa utilizeze un PC, un laptop sau un dispozitiv cu comanda vocala.

Citeste si:
5 greseli pe care le faci cand folosesti telefonul mobil
Ia-le in considerare si...

Doar rezidentii americani pot sa participe la concurs si ei trebuie sa isi expedieze textele de candidatura inainte de data de 8 ianuarie 2019. Numele candidatului selectionat va fi anuntat in jurul datei de 22 ianuarie prin intermediul unui mesaj publicat pe retelele de socializare.

Concursul s-ar putea dovedi o campanie de marketing foarte eficienta pentru compania Vitaminwater, detinuta de grupul Coca-Cola, intrucat ii va face pe internauti sa vorbeasca despre ea pe retelele de socializare - o noua piata care trebuie cucerita - si acest lucru va fi realizat cu un cost de doar 100.000 de dolari, o suma infima in comparatie cu bugetele alocate pentru o campanie clasica de publicitate.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.