În septembrie anul acesta, SAGA Festival a debutat la Romaero și a transformat întregul spațiu într-unul inovator, plin de efecte speciale și beat-uri futuriste. Cei peste 135.000 de festivalieri prezenți în cele trei zile au simțit energia și vibrația date de întrega atmosferă și așteaptă cu nerăbdare surprizele de anul viitor.

 

A fost o primă ediție fantastică a celui mai mare festival EDM din București, marcată de un concept unic în România și de conexiunea specială dintre oameni și artiștii lor preferați. Începând din 2022, SAGA va avea un nou loc de desfășurare, mai grandios, care va aduce împreună și mai mulți iubitori de muzică electronică. Pe 3, 4 și 5 iunie, anul viitor, noul loc de întâlnire va fi National Arena din București, împreună cu parcul care o împrejmuiește, acolo unde întregul concept al festivalului va atinge noi valențe, unde vor fi mai multe scene, surprize și secrete care așteaptă să fie deslușite.

Ne-am bucurat cu toții, împreună, de o primă ediție SAGA uimitoare și de un loc perfect pentru debutul festivalului. Reacțiile oamenilor, dorința lor de a participa într-un număr cât mai mare la festival și faptul că ne-am dorit ca în 2022 să trecem la următorul nivel și să pregătim un concept inovator la o nouă scară, să avem mai multe scene pentru publicul nostru, ne-au determinat să alegem o nouă casă pentru SAGA: National Arena. Acesta este locul în care festivalul se va desfășura începând de anul viitor, aici vom rămâne și ne propunem să ne surprindem publicul, an de an, cu cel mai bun line-up EDM și cu experiențe de neuitat, a declarat Allan Hardenberg, CEO ALDA.

Retail jobs

Peste 150 dintre cei mai apreciați artiști internaționali și locali vor veni anul viitor, pe 3, 4 și 5 iunie, la SAGA, printre care Afrojack, Marshmello și Timmy Trumpet. Alți artiști vor fi anunțați pe 2 decembrie.

Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, SAGA pregătește o surpriză, direct de la National Arena, și un DJ set susținut de Du Mad și Kov. Întregul eveniment va fi transmis live pe platformele online SAGA Festival.

Tot atunci, în intervalul 19:00 - 00:00, cei care s-au înregistrat pe www.sagafestival.com vor putea fi primii care cumpără bilete cu Acces General, în sistem de rate egale, pentru noua ediție.

Pe 2 decembrie vor fi puse în vânzare toate categoriile de bilete.

Cei care își doresc să fie primii care află noutățile despre cea de-a doua ediție SAGA și să nu rateze nicio informație despre festival se pot înregistra aici.

Citeste si:
De Black Friday, SAGA Festival pune în vânzare biletul de 1 milion...
De Black Friday, SAGA...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Noiembrie 2021 - 02 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.