Delegaţiile naţionale participante la eveniment sunt supuse unor reguli sanitare stricte, precum separarea strictă a publicului şi obligativitatea testării anti-COVID-19 înainte cu 48 de ore. Sala de spectacole va găzdui 3.500 de spectatori la finala de sâmbătă, şi cele două semifinale de marţi, 18 mai, şi de joi, 20 mai, şi la repetiţiile generale. Această cifră reprezintă doar 20% la sută din capacitatea sa totală.
Pe scena concursului vor urca reprezentanţii celor 39 de ţări participante. Publicul va trebui să facă dovada unui rezultat negativ la testul pentru depistarea noului coronavirus pentru a participa. Reprezentanta României, Roxen, cu piesa "Amnesia", va fi cel de-al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam, în prima semifinală a evenimentului.
"Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune şi mai puţin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa 'Amnesia' este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă şi le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu şi trăirile mele se regăsesc în ea", a declarat Roxen, după alegerea melodiei, potrivit unui comunicat al TVR.
Alături de reprezentanta României, în prima semifinală Eurovision 2021 vor concura reprezentaţii Lituaniei, Sloveniei, Rusiei, Suediei, Australiei, Macedoniei de Nord, Irlandei, Cipru, Norvegiei, Croaţiei, Belgiei, Israel, Azerbaidjan, Ucrainei şi Maltei. În finala care va avea loc pe 22 mai se vor califica zece concurenţi.
Alţi zece artişti se vor califica din a doua semifinală, celor 20 de finalişti urmând să li se alăture, în actul final, reprezentanţii ţării gazdă şi ai Big Five - Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie, conform AGERPRES.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Secretele meseriilor din România: meseria perfectă pentru orice iubitor de...
Sursa: start-up.ro
-
De ce nu e bine sa spui nume de lighioane (purici, șobolani, șerpi) în martie?
Sursa: garbo.ro
-
Lia Olguța Vasilescu o pune la punct pe mama premierului Ilie Bolojan:...
Sursa: kudika.ro