Autoproclamata "Republica Populara Lugansk" din estul separatist al Ucrainei va implementa unilateral incepand de miercuri, 1 martie, ca moneda oficiala rubla ruseasca.

De fapt, rubla ruseasca este deja folosita neoficial in aceasta provincie separatista in paralel cu grivna ucraineana. Conform executivului autoproclamat in provincia Lugansk, masura introducerii oficiale a rublei are ca obiectiv stabilizarea situatiei economice volatile a acestui teritoriu.

Incepand de pe 1 martie, banca centrala a autoproclamatei republici Lugansk va afisa zilnic cotatiile rublei fata de dolarul american, euro si grivna.

Aceasta decizie survine la o saptamana dupa ce presedintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret prin care Rusia recunoaste pasapoartele emise de cele doua provincii separatiste proruse din estul Ucrainei, respectiv Donetk si Lugansk.

De asemenea, locuitorii acestor doua provincii vor putea sa calatoreasca in Rusia fara viza, arata Ziare.com.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.