Randamentul a coborat joi la un minim istoric de 1,29% pentru obligatiunile pe zece ani, considerate de referinta pentru costurile de imprumut ale Marii Britanii, potrivit Reuters.
Cererea ridicata pentru obligatiunile britanice, desi conduce la un cost mai redus al statului cu datoria, reflecta temerile investitorilor, care evita plasamentele considerate mai riscante, dar si cu randamente mai ridicate, scrie MEDIAFAX.
Costurile de imprumut pe care le platesc autoritatile de la Londra sunt cele mai mici inca de la debutul acestei piete, in secolul XVII, potrivit editorului Sky News Ed Conway, citat de publicatia The Guardian.
"Este putin probabil ca regii britanici sa se fi putut imprumuta mai ieftin. Nu-si plateau frecvent datoriile, din cauza costurilor ridicate ale vietii de la curte si ambitiilor militare", noteaza The Guardian.
Potrivit Universitatii din Reading, regii medievali se imprumutau la dobanzi care puteau ajunge si la 40% in timp ce razboi.
"Dobanzile medievale pot fi dificil de identificat, deoarece acestea trebuiau mascate pentru a ocoli interdictia Bisericii in ce priveste camata, dar am ajuns la concluzia ca regii putea imprumuta la o dobanda anualizata de 15% cand finantele statului erau stabile, dar aceasta dobanda ar putea urca la peste 40% in perioade de presiune financiara, mai ales in perioade de razboi", au afirmat academicienii Reading.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro