Regling a precizat ca Grecia trebuie sa finalizeze cu succes evaluarea progreselor realizate cu reformele structurale, inainte de a se decide cum trebuie restructurate datoriile.
Reformarea sistemului de pensii este o preconditie pentru incheierea primei evaluari a programului de salvare in valoare de 86 de miliarde de euro, convenit in iulie 2015, dar planul va fi dificil de pus in practica, pentru ca grecii vor fi obligati sa renunte la drepturi viitoare, a aratat Regling.
"Trebuie mai intai finalizata prima evaluare, asta ar putea dura doua luni. Nu va fi o reducere a datoriilor. Ne putem gandi la prelungirea maturitatilor si amanarea dobanzilor", a explicat seful ESM.
Oficialii europeni ar mai putea lua in considerare masuri de sprijinire a Greciei, pentru a suporta cresterea obligatiilor de plata a datoriilor, in 2022, scrie MEDIAFAX.
ESM, care are dreptul de a acorda imprumuturi statelor din zona euro si de a oferi asistenta financiara, detine 45% din datoriile Greciei si se afla in centrul eforturilor de a scoate tara din criza datoriilor.
Datoria publica a Greciei este pe cale sa atinga 187,8% din PIB in acest an.
Autoritatile elene au conceput o propunere de unificare a celor sase fonduri de pensii din Grecia intr-unul singur si de reducere a pensiilor principale cu pana la 30%.
Parlamentul de la Atena ar urma sa voteze proiectul la inceputul lunii februarie. Majoritatea parlamentara a guvernului condus de premierul Alexis Tsipras este asigurata de numai trei locuri, iar planul de reforma, contestat de partidele de opozitie si numerosi pensionari, va testa determinarea autoritatilor de a adopta masurile convenite cu creditorii internationali.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro