Premierul elen Alexis Tsipras a insistat vineri ca acordul Greciei cu creditorii, pentru evitarea intrarii in incapacitate de plata, poate fi incheiat la summitul de urgenta al liderilor europeni programat luni, relateaza Bloomberg.

Actualul program de salvare, de 240 miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, expira pe 30 iunie, aceeasi zi in care statul elen trebuie sa plateasca FMI circa 1,5 miliarde de euro, scrie MEDIAFAX. "Intentionam ca negocierile finale sa aiba loc la cel mai inalt nivel politic in Europa si lucram acum pentru succesul acestui summit. Se va dovedi ca cei care mizeaza pe scenarii de criza si teroare se inseala", afirma Tsipras intr-un comunicat.

Pe fondul discutiilor, termenelor limita si acuzatiilor de ambele parti, mii de greci au demonstrat joi noaptea in fata Parlamentului din Atena, cerand salvarea natiunii, in timp ce Guvernul acuza existenta unei conspiratii de a santaja Grecia.

Indicele ASE al bursei din Aena a urcat vineri cu pana la 1,1%, pentru a scadea apoi cu 0,2%. Randamentul obligatiunilor elene pe termen de doi ani a coborat cu 0,1 puncte procentuale, la 28,56%. "Este esential sa asiguram un dialog ca intre adulti. Ducem lipsa de dialog", a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, dupa ce a ascultat expunerea de joi a ministrul elen de Finante Yanis Varoufakis, la Luxembourg.

Varoufakis a afirmat vineri dimineata ca "in mod regretabil in cadrul Eurogroup nu a avut loc nicio discutie pe baza propunerilor Greciei". El a adaugat ca, si mai regretabil, in locul discutiilor esentiale au aparut informatii periculoase pentru sistemul bancar.

Tot mai izolat intre liderii europeni, Tsipras s-a aflat timp de doua zile intr-o vizita in Rusia, unde s-a intalnit cu presedintele Vladimir Putin. Oficialii eleni si rusi au discutat un acord preliminar pentru extinderea proiectului gazoductului Turkish Stream, care sa transporte gaze in sud-estul Europei.

Grecia mai are 12 zile pana la expirarea programului de salvare si, chiar daca va fi incheiat un acord privind reformele, necesitatea ca acesta sa fie aprobat de Parlamente face sa fie prea tarziu ca fondurile de sustinere sa fie obtinute la timp pentru plata datoriei de circa 1,5 miliarde de euro catre FMI, scadenta pe 30 iunie, a avertizat seful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem.

Citeste si:
ENEL își vinde activele din România companiei PPC din Grecia
ENEL își vinde activele din...

"Sa zicem ca ajungem la un acord. Este de neconceput ca implementarea acestuia si furnizarea fondurilor vor avea loc inainte de sfarsitul lunii. Este pur si simplu imposibil", a spus Dijsselbloem. Pentru a obtine cel putin o parte din bani, Grecia va incerca o prelungire a acordului de salvare, la summitul european de urgenta din 22 iunie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.