Weidmann a afirmat in timpul unui eveniment la Londra ca exista o mare determinare de a ajuta Grecia sa isi imbunatateasca administratia publica, sa inlature barierele care blocheaza cresterea si sa inscrie finantele publice pe un traseu sustenabil. Mai mult decat atat, statele din zona euro au furnizat fonduri substantiale pentru sustinerea procesului inevitabil de ajustare, a aratat oficialul german. "Dar timpul se scurge, iar riscul insolventei creste de la zi la zi", a spus seful Bundesbank.
Comentariile sale au avut loc la doar o zi dupa ce cancelarul german Angela Merkel, presedintele francez François Hollande si premierul elen Alexis Tsipras s-au intalnit la Bruxelles, pentru a elimina diferentele de opinie dintre oficialii eleni si cei ai creditorilor internationali, reprezentati de Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana (BCE) si FMI, privind reformele necesare, relateaza MEDIAFAX.
Liderii au convenit sa continue discutiile "la intensitate mare", a declarat ulterior un oficial german, fapt confirmat si de partea elena. "Liderii politici ai Europei realizeaza ca este necesara o solutie viabila, care sa permita Greciei sa revina la crestere prin coeziune sociala si datorii sustenabile", a declarat Tsipras dupa intalnire.
Grecia are o datorie totala de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7% catre Banca Centrala Europeana. Guvernul de la Atena mai are de primit din partea institutiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de sustinere financiara de 240 de miliarde de euro care se incheie in aceasta luna.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro