Business 2 Iunie 2015 14:14
Guvernul Greciei a trimis creditorilor internationali un plan complet de reforme, luni noaptea, a declarat marti premierul elen Alexis Tsipras, care cere liderilor europeni sa accepte propunerile pentru ca acordul mult-asteptat sa poata fi incheiat, transmite Reuters.

"Am prezent un plan realist pentru ca Grecia sa iasa din criza. Un plan realist, a carui acceptare de catre institutii, creditori si partenerii europeni va marca sfarsitul scenariului dezacordurilor din Europa", a afirmat Tsipras in fata reporterilor, dupa o intalnire.

Grecia are nevoie de deblocarea programului de ajutor de 240 de miliarde de euro din partea Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene si Fondul Monetar International, din care mai are de primit 7,2 miliarde de euro, pentru a achita in iunie datorii scadente de 1,6 miliarde de euro catre FMI. "Nu asteptam ca ei sa faca o propunere, Grecia propune un plan. Este cclar acum sa decizia de a se adapta la realitate revine conducerii politice a Europei", a aratat Tsipras.

Premierul a facut comentariile dupa intalnirea de luni seara gazduita de cancelarul german Angela Merkel la Berlin, la care au participat sefa FMI Christine Lagarde, presedintele BCE Mario Draghi, presedintele francez Francois Hollande si presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, scrie MEDIAFAX. Comisarul pentru Economie Pierre Moscovici a declarat marti, la un post francez de cradio, ca discutiile dintre Grecia si creditori progreseaza in mod real, au inceput sa dea rezultate, dar mai este nevoie de eforturi de ambele parti pentru a se ajunge la un acord.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.