Un numar de 3.398 de debitori au depus 3.907 notificari catre 24 de banci dupa intrarea in vigoare a legii darii in plata, valoarea creditelor aferente fiind de 1,13 miliarde lei, ceea ce reprezinta 2% din valoarea totala a imprumuturilor ipotecare, potrivit unui raport prezentat luni de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.
Legea darii in plata, care permite romanilor ce au cumparat locuinte pe credit sa scape de datorii daca cedeaza casele bancilor, a intrat in vigoare in 13 mai.
Din numarul total de notificari, 2.634, adica 67,4%, au fost contestate de banci.
Valoarea creditelor aferenta acestor notificari, de aproape 1,13 miliarde lei, reprezinta doar 1% din totalul creditelor acordate populatiei si 2% din totalul creditelor ipotecare, potrivit datelor BNR.
”Peste 90% dintre creditele pentru care au fost depuse notificari sunt in valuta - 46% in euro si 47% in franci elvetieni. Intarzieri in plata de peste 90 de zile se inregistreaza in doar 56% dintre notificarile depuse”, a afirmat Isarescu, potrivit NEWS.ro.
In cazul a 504 notificari, valoarea garantiei este mai mare decat valoarea creditului ramas de rambursat. Aproape 83% dintre cei care au depus notificarile au varsta cuprinsa intre 30 si 50 de ani.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Sărbătoare 21 noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau...
Sursa: kudika.ro