Euro s-a depreciat puternic, astfel ca actiunile au scazut si obligatiunile au urcat, din cauza temerilor ca esecul referendumului din Italia va destabiliza tara si va incuraja miscarile nationaliste, transmite Bloomberg.
Premierul italian Matteo Renzi a anuntat ca va demisiona, dupa ce oponentii propunerilor sale de reducere a puterii Senatului au fost respinse de participantii la referendumul de duminica in proportie de aproape 60% fata de 40%.
Respingerea reformelor lui Renzi, care vizau simplificarea procesului legislativ in Italia, tara in care s-au succedat 63 de guverne dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, urmeaza votului soc din Marea Britanie pentru iesirea din Uniunea Europeana.
Pierderile au fost totusi limitate de victoria independentului Alexander Van der Bellen in alegerile prezidentiale din Austria, in fata nationalistului Norbert Hofer.
Astfel, euro a coborat cu 1,1%, la 1,0552 dolari pe unitate, la bursa din Tokyo, iar in timpul sedintei declinul a atins 1,5%, transmite Ziare.com.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Top 3 zodii ce vor avea un început de mai incredibil. Au cale liberă spre...
Sursa: kudika.ro
-
tbi bank dublează limita pentru plăți în rate fără dobândă de Paște în aplicație
Sursa: futurebanking.ro
-
Spaniolii de la Hercesa încep construcțiile la a doua clădire a complexului...
Sursa: wall-street.ro